Oferte locuri de munca top

Firmele din grupul condus de Umbrarescu vor construi peste 410 km de autostrada si drum expres

Grupul de firme condus de antreprenorul român Dorinel Umbrărescu va construi peste 414 de km de drumuri de mare viteză în România, în cele 12 contracte în derulare, unul pentru care a fost desemnat câștigător și unul pentru care a fost singurul ofertant.

În ultimii ani, UMB a câștigat 15 contracte de lucrări de construcții autostrăzi și drum expres.

Grupul UMB a fost desemnat câștigător al licitației pentru contractul de proiectare și execuție al lotului 2C Pipirig – Vânători Neamț (19,3 km).

De asemenea, tot UMB a depus singura ofertă pentru două loturi din secțiunea montană Sărățeni – Pipirig a secțiunii 2 din autostrada A8 (Miercurea Nirajului – Leghin).

– Lotul 2A, Ditrău – Grințieș, (37,90 km).

Constructorul a finalizat tronsonul Buzău – Focșani, din autostrada Moldovei, varianta de ocolire Timișoara Sud (rest de executat) și varianta de ocolire Bacău.

Din trei tronsoane ale drumului expres Craiova – Pitești mai are de finalizat 12 km de legătură a drumului expres cu autostrada A1.

Proiectele UMB

Autostrada A7 Focșani – Bacău (95,90 km)

* lotul 1 Focșani – Domnești Târg km 0+000 – km 35+600

* lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni km 35+600 – km 74+380;

* lotul 3 Răcăciuni  – Bacău  km 74+380 – km 95+902,35
Valoarea tuturor celor trei loturi este de peste 6,51 miliarde lei fără TVA.

Autostrada A7 Bacău – Pașcani (77,39 km)

* Lot 1 Bacău (Săucești) – Trifești  km 0+000 – km 30+300

* Lot 2 Trifești – Gherăești km 30+300 – km 49+299

* Lot 3 Mircești – Pașcani km 49+299 – km 77+393,70

Valoarea pentru acest tronson din A7 este de peste 4,68 miliarde lei fără TVA.

Autostrada Lugoj – Deva (13,16 km)

* Lot 2: Sectiunea E si finalizare Sectiunea D (Margina – Holdea), km 27+620 – km 56+220

Valoarea pentru aceste două secțiuni este de 1,82 miliarde lei fără TVA.

Autostrada Targu Mures – Targu Neamt

* Sectiunea III Leghin – Targu Neamț (29,90 km)

Valoarea acestui proiect este de peste 1,56 miliarde lei fără TVA.

* Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km)

Valoarea estimată este de 6,17 miliarde lei fără TVA.

* Lotul 2A, Ditrău – Grințieș, (37,90 km)

Valoarea estimată este de 6.43 miliarde lei fără TVA.

* 2C Pipirig – Vânători Neamț (19,3 km)

Valoarea estimată pentru acest contract este de peste 3,83 miliarde lei fără TVA.

Autostrada A13 Brasov – Targu Mures – Cluj – Oradea (24,59 km)

* Sectiunea 3B: Mihaiesti – Suplacu de Barcau, subsectiunea 3B2: Zimbor – Poarta Salajului (km 13+260 – km 25+500)

Valoarea atribuită a acestui contract este de 836,9 milioane lei fără TVA.

Drum Expres Craiova – Pitești (12 km rămași)

Mai sunt de finalizat 12 km din Tronsonul 4 (Colonești – Oarja).

Valoarea totală pentru contractul de proiectare și execuție al tronsonului 4 este de 754,92 milioane lei fără TVA.

Varianta de Ocolire Galați (33,6 km)

Acest proiect are valoarea de 705,28 milioane lei fără TVA

Drum Expres Brăila – Galați (10,77 km)

Proiectul este aproape finalizat, în proporție de peste 90%.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 449,42 milioane lei fără TVA.

Nod Rutier Românași (A3 – km 26) sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău

Valoarea acestui proiect este de peste 71,33 milioane lei fără TVA.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus