Oferte locuri de munca top

Anghel Saligny: Autoritatile contractante vor renunta la unele dintre proiectele de investitii

Numărul șantierelor pentru lucrări de investiții publice finanțate prin programul Anghel Saligny va scădea anul acesta, autoritățile contractante urmând să prioritizeze proiectele. Altfel riscă să nu finalizeze nici unul și să piardă finanțarea.

Ministerul Dezvoltării va institui posibilitatea ca beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiții să solicite renunțarea la unul sau mai multe dintre acestea în vederea redistribuirii sumei aferente, cu scopul asigurării resurselor financiare pentru finalizarea a cel puțin un obiectiv de investiții.

Redistribuirea fondurilor alocate se face exclusiv între categoriile de investiții: apă – canalizare, precum și drumuri – poduri.

Astfel, dacă un beneficiar solicită renunțarea la un obiectiv din categoria de investiții apă/canal, fondurile alocate acestuia pot fi redistribuite doar pentru altă investiție aprobată prin ordin, din categoria apă și canalizare, respectiv dacă renunță la un pod sau drum, fondurile alocate se redistribuie tot pentru pod sau drum, în funcție de prioritizarea transmisă de beneficiar.

Autoritățile contractante pot să renunțe la anumite obiective de investiții doar în situația în care nu s-au decontat fonduri de la bugetul de stat pentru realizarea acestora.

Beneficiarii pot solicita comasarea obiectivelor de investiții într-un singur obiectiv de investiții din cadrul aceleiași categorii de investiții (apă, canal, drum, pod) pentru a elabora o singură documentație tehnico-economică, anterior încheierii contractelor de finanțare cu respectarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii alocate inițial.

Această măsură este pentru a eficientiza utilizarea fondurilor publice, beneficiarii alocând o sumă mai mică pentru elaborarea unei singure documentații tehnico-economice, consideră reprezentanții Ministerului Dezvoltării.

Totodată, beneficiarii vor putea să formeze asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI), prin care să realizeze obiectivul de investiții integrat rezultat din unirea tuturor obiectivelor pentru care li s-a alocat finanțare.

În acest caz solicitarea în vederea includerii obiectivului integrat în listă în vederea realizării acestuia prin ADI poate fi depusă numai dacă toate obiectivele de investiții sunt la faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții sau proiect tehnic la data constituirii asociației, și numai dacă acestea sunt din categoria de investiții retele gaze, apă-canal sau drum-pod.

S-a ales această soluție, pe de parte, pentru că este mai simplu și mai puțin costisitor efectuarea unui proiect integrat, iar pe de altă parte pentru a nu interveni în raporturile juridice formate, în situația în care au fost atribuite contracte de achiziții publice.

În ceea ce privește contractele de finanțare, dacă acestea sunt încheiate la momentul solicitării încetează prin acordul părților, urmând a se încheia un nou contract de finanțare cu liderul desemnat.

Ministerul Dezvoltării centralizează propunerile transmise de beneficiari, conform celor de mai sus, dezangajează sumele disponibilizate de beneficiari și actualizează lista de obiective aprobată prin ordin de ministru.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus