Pe 15 ianuarie se va încheia ultima sesiune de finanțare lansată anul trecut în cadrul Programului Iluminat Public
Perioada de înscrieri a început pe 30 decembrie 2024 iar în prima zi s-au înscris 696 de primării, care au depus cereri de finanțare în valoare de peste un miliard de lei.
Înscrierea va putea fi prelungită până la epuizarea bugetului.
Sumele sunt nerambursabile și vor fi folosite pentru înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele moderne, cu surse LED, cu un consum mai mic de energie și un aport mai mare la protejarea mediului, dar și pentru completarea sau extinderea sistemului de iluminat actual, atât în intravilan, cât și în extravilan.
De asemenea, administrațiile locale vor putea instala sisteme de telegestiune, care permit monitorizarea în timp real și ajustarea nivelului de iluminat în funcție de nevoile locale.
”Avem toate motivele să finanțăm și în anii viitori achiziția de astfel de sisteme de iluminat public, până când infrastructura locală de la nivelul întregii țări va fi modernizată” a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Sesiunea actuală a urmat celei din noiembrie la care au aplicat 724 de primării.
Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcţie de categoria unităţii administrativ teritoriale, după cum urmează:
– pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1 milion de lei;
– pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2 milioane lei;
– pentru oraşe – maximum 3 milioane lei;
– pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 60 milioane lei;
– pentru municipii de rang I – maximum 6 milioane lei;
– pentru municipii de rang II – maximum 5 milioane lei.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024