Construcții Erbașu continuă lucrările de construire a noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian”, din Călărași.
Spitalul contribuie la îmbunătățirea infrastructurii medicale și la susținerea unui sistem de sănătate modern.
Până în prezent, întreaga structură a corpului principal și a anexelor a fost finalizată, alături de corpul care asigură conexiunea dintre spitalul vechi și cel nou.
De asemenea, au fost montate 106 panouri solare, un element important ce urmează să contribuie la creșterea sustenabilității și eficienței energetice a spitalului.
În acest moment, constructorul lucrează intens la finisajele interioare, inclusiv la montarea pardoselilor din covor PVC. Pe partea de instalații se ocupă de montarea consolelor medicale, tablourilor generale și a corpurilor de iluminat.
Acest nou corp de spital va avea o capacitate de 309 paturi destinate secțiilor de: Pediatrie, Neonatologie, Bloc Nașteri, Lehuție, Obstetrică – Ginecologie, Oncologie, Geriatrie, Neurologie, Psihiatrie, și Chirurgie Plastică.
Clădirea în care va funcționa noua unitate medicală va avea regim de înălțime Demisol + Parter + 5 Etaje. Împreună cu cele două anexe, suprafața utilă este de 15.500 mp.
Finanțarea proiectului este realizată prin PNRR – Componenta 5 – Valul renovării.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024