Oferte locuri de munca top

Anghel Saligny: Procesul verbal de receptie, obligatoriu pentru semnarea contractelor de finantare

Au intrat în vigoare unele modificări ale normelor programului național de finanțare a investițiilor Anghel Saligny, modificări ce urmăresc să rezolve problemele întâmpinate de beneficiari. (fișier atasat la finalul știrii)

Printre problemele semnalate s-au numărat întârzieri în elaborarea documentației tehnico-economice, eliberarea avizelor și acordurilor, înscrieri definitive în cartea funciară, lipsa personalului de specialitate care să pregătească documentația necesară pentru achiziția publică, fiind necesar în unele situații să fie cooptați experți externi.

Astfel, după aprobarea listei obiectivelor de investiții incluse la finanțare, în vederea încheierii contractelor de finanţare, pentru obiectivele de investiţii noi sau în continuare, beneficiarii vor fi obligaţi să încarce în platforma digitală inclusiv procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru dovedirea îndeplinirii uneia dintre condițiile:

  1. a) au fost finalizate sistemele de alimentare cu apă și canalizare
  2. b) sunt în curs de realizare lucrările la sistemele de alimentare cu apă și canalizare.

Pentru investițiile în drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților, care se execută integral sau parțial pe amplasamente din extravilanul localității, încheierea contractelor de finanțare nu va fi condiționată de încărcarea în platforma digitală a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Totodată, o structură de monitorizare și verificare va fi înființată în cadrul Direcției generale din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care implementează programul.

Au fost abrogate două articole, care prevedeau că:

* ulterior încheierii contractelor de finanțare, beneficiarii obiectivelor din categoria de investiții drumurile publice sunt obligați să întocmească procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru părțile rămase de executat din sistemul de alimentare cu apă/canalizare, din intravilanul localității, în termen de maximum 2 ani de la data aprobării listei, și să îl transmită la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

* în situația în care beneficiarii nu transmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în termenul prevăzut, pentru întreg amplasamentul obiectivului de investiții, din intravilanul localității, care face obiectul contractului de finanțare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va transfera sumele necesare pentru realizarea acelei părți din obiectivul de investiții pentru care a fost îndeplinită condiția, inclusiv pentru partea din extravilan, și, ulterior, va constata încetarea de drept a contractului de finanțare, beneficiarul fiind obligat să transmită procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru partea din obiectivul de investiții finanțată de la bugetul de stat în termen de maximum 6 luni de la încetarea contractului de finanțare.

 

 

Descarcati aici

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus