În luna octombrie a acestui an a crescut numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale emise, față de aceeași perioadă a anului trecut, după cum arată cele mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică.
Astfel, față de aceeași lună a anului trecut, a fost evidențiată o creştere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+5,4%) cât şi a suprafeței utile totale (+51%).
În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+163 autorizații) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+104 autorizaţii), Vest (+54), Sud-Muntenia (+51) şi Sud-Vest Oltenia (+29).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-43 autorizaţii), Nord-Est (-17), Sud-Est (-14) şi Nord-Vest (-1).
Potrivit analizei INS, în luna octombrie s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2,3%) şi o scădere a suprafeţei utile totale pe acest segment (-21,2%), față de aceeași lună a anului trecut.
În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-74.847 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-56.692 mp), Nord-Vest (-37.927 mp), Sud-Vest Oltenia (-32.686 mp), Bucureşti-Ilfov (-3.023 mp) şi Nord-Est (-1.837 mp).
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+47.730 mp), Sud-Muntenia (+8.835 mp) şi Vest (+753 mp).
Octombrie 2024 comparativ cu septembrie 2024
În luna octombrie a acestui an au fost eliberate 3.165 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale (-9,3% față de luna septembrie 2024), cu o suprafață utilă totală de 103.7671 mp (+49,7%).
Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,5% sunt pentru zona rurală.
În luna octombrie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-325 autorizaţii).
În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-108 autorizaţii), Centru (-99), Nord-Est (-93), Sud-Est (-79), Vest (-71) şi Sud-Muntenia (-14).
Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+132 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+7).
În luna octombrie 2024 s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale ca şi în luna septembrie 2024 (568 autorizaţii), în suprafață utilă totală de 278.002 mp (+8,2%).
Comparativ cu luna precedentă, în luna octombrie a acestui an s-a înregistrat o creştere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+21.137 mp).
În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+31.106 mp), Centru (+24.617 mp), Nord-Vest (+17.059 mp) şi Vest (+2.041 mp).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-21.654 mp), Bucureşti-Ilfov (-20.235 mp), Nord-Est (-7.200 mp) şi Sud-Vest Oltenia (-4.597 mp).
Perioada 1.I – 31.X.2024 vs. 1.I – 31.X.2023
În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie a acestui an s-au eliberat 30.427 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,5% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+387 autorizaţii), Vest (+327), Bucureşti-Ilfov (+196), Nord-Est (+123), Nord-Vest (+104) şi Sud-Vest Oltenia (+76).
Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (-177 autorizaţii) şi Sud-Est (-5).
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024