Au intrat în vigoare instrucțiunile privind aplicarea prevederilor legislative în vigoare în domeniul produselor pentru construcții.
Prevederile se aplică în activitatea de elaborare a agrementelor tehnice în construcţii. desfăşurată de organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii, abilitate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precum şi în activitatea de avizare a agrementelor tehnice desfăşurată în cadrul comisiilor tehnice de specialitate pentru avizarea agrementelor tehnice în construcţii.
Astfel, autoritățile vor avea obligaţia să analizeze pe fond proiectele de agremente tehnice pentru construcţii, oportunitatea avizării acestora, inclusiv extinderea sau modificarea lor, precum şi oportunitatea prelungirii avizelor tehnice aferente agrementelor tehnice în valabilitate.
Organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii pot elabora proiecte de agremente tehnice şi pot solicita avizarea acestora de către Ministerul Dezvoltării, prin comisiile tehnice de specialitate pentru produsele pentru construcţii pentru care există un document de evaluare european (EAD), dacă pentru produsele pentru construcţii respective fabricantul/producătorul nu a obţinut, la cerere, o evaluare tehnică europeană pentru construcţii (ETA), eliberată de un organism de evaluare tehnică europeană
Oportunitatea elaborării proiectelor de agremente tehnice este stabilită de organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii şi asumată de către acestea prin declaraţia pe propria răspundere, depusă la Ministerul Dezvoltării, cu privire la faptul că pentru produsul pentru construcţii pentru care se solicită elaborarea agrementului tehnic nu există un standard european armonizat, o evaluare tehnică europeană în valabilitate şi nici un standard naţional aferent produsului.
Agrementul tehnic în construcţii stabileşte aptitudinea de utilizare, condiţiile de fabricaţie, de transport, de depozitare, de punere în operă şi de întreţinere a produselor pentru construcţii care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiilor în funcţie de utilizarea preconizată a acestora.
Comisiile tehnice de specialitate au obligaţia analizării oportunităţii avizării proiectelor de agremente tehnice în conformitate cu cerinţele generale de calitate stabilite
Organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii pot elabora proiecte de agremente tehnice şi pot solicita avizarea acestora de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin comisiile tehnice de specialitate pentru produsele pentru construcţii ale căror caracteristici de performanţă necesare pentru asigurarea cerinţelor de calitate care să permită utilizarea acestora în lucrările de construcţii, stabilite în condiţiile Legii nr. 10/1995, nu sunt acoperite în totalitate de prevederile unor standarde europene armonizate sau ale unor specificaţii tehnice nearmonizate
Pentru a asigura respectarea cerinţelor fundamentale de calitate, produsele pentru construcţii pentru care nu pot fi respectate în totalitate, printr-un cumul de factori independenţi de producător, condiţiile de comercializare prevăzute la secţiunea a 2-a „Comercializarea produselor pentru construcţii care fac obiectul unei specificaţii tehnice nearmonizate” din Hotărârea Guvernului nr. 668/2017 se pot comercializa însoţite de declaraţia de conformitate întocmită de producător pe baza unui agrement tehnic în construcţii.
Organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii pot elabora proiecte de agremente tehnice pentru procedeele pentru care nu există standarde europene armonizate/specificaţii tehnice nearmonizate referitoare la procedeele supuse agrementării. Standardele europene armonizate/Specificaţiile tehnice nearmonizate care standardizează caracteristicile de performanţă ale produselor nu pot fi considerate documente de referinţă pentru procedee.
Ordinul 4059 al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru aprobarea instrucțiunilor privind aplicarea prevederilor legislative în vigoare în domeniul
produselor pentru construcții a fost publicat în Monitorul Oficial nr 1144/2024.