Oferte locuri de munca top

Autostrada A1 Sibiu – Pitesti: Circulatia intre nodurile Bascov si Baiculesti ar putea fi deschisa in decembrie

Progresul pe șantierul secțiunii Curtea de Argeș – Piteș (30,35 km) al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este foarte bun, după cum apreciază Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

El spune că sunt mari șanse ca în luna decembrie a acestui an să se deschidă circulația pe primii 16 km ai acestei secțiuni de autostrada, între nodul rutier Bascov și nodul rutier Băiculești.

Aceasta cu toate că termenul contractual pentru finalizarea lucrarilor este anul viitor.

Pe întregul șantier, constructorul italian Webuild a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 88%, iar pe sectorul de 16 km care va fi deschis în scurt timp, progresul fizic este de 96%.

În prezent pe șantier sunt mobilizati 1.148 muncitori și 326 utilaje care efectuează următoarele lucrări:

– lucrări de semnalizare orizontală și verticală;

– lucrari ITS;

– împrejmuire gard autostrada;

– montare panouri fonoabsorbante;

– realizare placă de suprabetonare la structura 13 (canal Argeș);

– spații servicii și de parcare de scurtă durată.

Contractul este co-finanțat din fonduri europene prin Programul Transport și are o valoare de 1,71 miliarde lei fără TVA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus