Oferte locuri de munca top

Simulari si analize predictive ale constructiilor pot fi obtinute prin integrarea BIM cu tehnologiile IoT și Digital Twin

Prin integrarea tehnologiilor BIM (Building Information Modelling), IoT și Digital Twin pot fi asigurate nu doar eficiența proceselor de construcție, ci și siguranța pe termen lung a clădirilor.

BIM permite crearea unui model digital complex al unei construcții, care integrează toate informațiile necesare, de la proiectare până la execuție și întreținere. Acest model devine un instrument vital pentru gestionarea eficientă a proiectelor, facilitând colaborarea și comunicarea între diferitele echipe implicate.

„Monitorizarea nu este doar despre instalarea unor senzori; este despre construirea solidă și menținerea comunităților în siguranță. Într-un context global tot mai competitiv, adoptarea acestor soluții devine o necesitate strategică pentru toți actorii din domeniu”, afirmă Mariana Garștea, director general Sixense România și președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS).

Construcțiile se confruntă cu rezistența la schimbare din partea unor actori din sector

În ultimii ani, utilizarea BIM a crescut semnificativ în România, mai ales după adoptarea de către Guvern a unui Memorandum privind implementarea acestei metodologii în proiectele publice.

Acesta reprezintă un pas important în direcția modernizării industriei construcțiilor și alinierea la standardele internaționale.

În ciuda progreselor realizate, industria construcțiilor din România se confruntă cu provocări semnificative. Una dintre acestea este rezistența la schimbare din partea unor actori din sector. „Este esențial ca toți partenerii implicați să recunoască beneficiile pe termen lung ale utilizării BIM și IoT. De asemenea, standardizarea proceselor la nivel de industrie este necesară pentru a asigura o calitate uniformă în monitorizarea geotehnică și structurală”, ne-a mai spus Mariana Gârștea.

Integrarea BIM cu tehnologiile IoT și Digital Twin oferă o soluție holistică pentru gestionarea construcțiilor.

Prin combinarea acestor tehnologii, se poate crea un geamăn digital care reflectă starea reală a unei structuri, permițând simulări și analize predictive.

Acest lucru nu doar că optimizează procesele de întreținere, dar ajută și la planificarea intervențiilor necesare pentru a menține siguranța și funcționalitatea clădirii.

Proiectele de infrastructură din România pot beneficia enorm de pe urma acestor inovații Doamna Gârștea este de părere că adoptarea tehnologiilor digitale în construcții oferă oportunități semnificative pentru îmbunătățirea eficienței și siguranței:

„Cu cât suntem mai mulți care discutăm despre aceste soluții, cu atât avem șanse mai mari să contribuim la o schimbare pozitivă. Proiectele de infrastructură din România pot beneficia enorm de pe urma acestor inovații, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii durabile și reziliente”.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus