Urare Craciun 2024

Buftea: Pasaj pietonal subteran si sens giratoriu au primit oferte din partea constructorilor

Un pasaj subteran pietonal și un sens giratoriu vor fi construite pe raza oralului Buftea, de lângă București.

Pentru atribuirea contractelor de execuție a acestor proiecte au fost depuse ofertele în cadrul procedurilor de achiziție publică.

Aceste investiții vor contribui la creșterea siguranței rutiere și a capacității de circulație în zonele menționate, precum și la fluidizarea traficului pe drumurile naționale, a explicat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Pentru pasajul pietonal subteran situate la intersecția DN1A (km 19+800) cu Bulevardul Mihai Eminescu a depus ofertă asocierea Maristar Com – 62D Engineering & Design Solutions SRL.

Valoarea estimată a acestui contract este între 7,22 milioane de lei fără TVA și 8,31 milioane de lei fără TVA.

Finanțarea va fi realizată cu fonduri din Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR).

Durata contractului este de 43 de luni.

Pentru sensul giratoriu pe DN7 (km 17+750) situat la intersecția cu strada Milano (DJ 602, km 37+100) a depus ofertă asocierea Eurocogen Dambovita (lider) – Chirulli Andrea – ING Proiect Management SRL.

Valoarea estimată a acestui contract este între 11,36 milioane de lei fără TVA și 13,06 milioane de lei fără TVA.

Finanțarea va fi realizată cu fonduri din Planul National de Redresare și Reziliență – PNRR.

Durata contractului este de 46 de luni.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus