La peste 13 milioane lei se ridică valoarea despăgubirilor pentru exproprierea terenurilor pe care vor fi executate lucrările de lărgire la patru benzi de circulaţie a DN 71 Bâldana – Târgovişte, km 0+000-44+130.
Astfel, vor fi expropriate terenuri ce cumulează o suprafață de peste 110 hectare, aferentă unui număr de 2076 imobile proprietate private.
Acestea se află pe raza localităților Tărtășești, Răcari, Băleni, Conțești, Sălcioara, Cornățelu, Nucet, Văcărești, Comișani și Ulmi, din județul Dâmbovița (atașat lista terenurilor).
Suma totală a despăgubirilor se ridică la 13,1 milioane lei (2,63 milioane euro). Suma va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, potrivit unui proiect de act normativ.
Antreprenorul este o asociere de firme din Turcia
Contractul pentru Sector 1: Bâldana – Târgoviște km 0+000 – km 44+130 prevede lărgirea drumului la 4 benzi de circulație, de la profilul existent de două benzi. De asemenea, contractul prevede construirea sau modernizarea a patru poduri și a unui pasaj.
Lungimea totală a acestui tronson este de 44,13 km.
Contractul a fost atribuit pe 17 ianuarie 2023 asocierii de firme din Turcia: Esta İnşaat Sanayi Lojistik Ve Diş, Esta Construction Group SRL, Gün Al Madencilik İnşaat Nakliye Sanayi Ve.
Ordinul de începere a proiectării fost dat pe 1 martie 2023.
Valoarea contractului semnat este de 869,18 milioane de lei fără TVA.
Durata prevăzută în documentație este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Descărcați aici