Oferte locuri de munca top

Energia regenerabila: prevederile Directivei europene vor completa legislatia romaneasca

Legislația românească privind energia regenerabilă va fi completată cu prevederi ale Directivei europene. Astfel, un nou proiect de ordonanță de urgență cuprinde mai multe modificări ale OUG 163/2022 (fișier atașat la finalul știrii).

Potrivit acestui proiect, Ministerul Dezvoltării va determina ponderea națională orientativă de energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, precum și de energie din surse regenerabile preluată din rețea în consumul final de energie în sectorul clădirilor în anul 2030, corelată cu obiectivul orientativ.

Aceasta pentru ca, în 2030, ponderea energiei din surse regenerabile în sectorul clădirilor să reprezinte cel puțin 49 % din consumul final de energie al Uniunii din clădiri în 2030.

Pompe de căldură

ANRE se va asigură că:

* procedura de acordare a autorizațiilor pentru instalarea pompelor de căldură cu o putere mai mică de 50 MW nu depășește o lună,

* prin excepție de la prevederile de mai sus, procedura de acordare a autorizațiilor pentru instalarea pompelor de căldură cu sursa sol nu va depăși trei luni.

În cazul în care există preocupări justificate în materie de siguranță, în care sunt necesare lucrări suplimentare pentru racordările la rețea sau în care există o incompatibilitate tehnică între componentele sistemului, ANRE se asigură că racordările la rețeaua de transport sau de distribuție să fie autorizate în termen de două săptămâni de la notificarea entității relevante pentru:

– pompele de căldură cu o capacitate electrică de până la 12 kW; și

– pompele de căldură cu o capacitate electrică de până la 50 kW instalate de un autoconsumator de energie din surse regenerabile, cu condiția ca capacitatea electrică a instalației de producere a energiei electrice din surse regenerabile a autoconsumatorului de energie din surse regenerabile să reprezinte cel puțin 60 % din capacitatea electrică a pompei de căldură.

Combustibili din surse regenerabile

Energia produsă din combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică se contabilizează în sectorul în care este consumată: al energiei electrice, al încălzirii și răcirii sau al transporturilor.

Pentru a verifica faptul că aceiași combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică nu sunt contabilizați atât în statul membru în care sunt produși, cât și în statul membru în care sunt consumați și pentru a înregistra cantitatea contabilizată, ministerul de resort notifică Comisiei orice astfel de acord de cooperare.

Consumul final de energie din surse regenerabile în sectorul transporturilor se calculează ca fiind suma tuturor biocombustibililor, biogazului și combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică consumați în sectorul transporturilor. Acesta include combustibilii din surse regenerabile furnizați buncherajului maritim internațional.

Documentațiile pentru rețelele de energie

Autoritățile publice cu competențe în procedurile de acordare a autorizațiilor, de certificare și de acordare de licențe care se aplică centralelor și rețelelor conexe de transport și de distribuție pentru producția de energie electrică, încălzire sau răcire din surse regenerabile, procesului de transformare a biomasei în biocombustibili, biolichide, combustibili din biomasă sau în alte produse energetice, precum și combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică se asigură că acestea sunt proporționale și necesare și contribuie la punerea în aplicare a principiului „eficiența energetică înainte de toate”.

Proiectul de ordonanță de urgență cuprinde modificări pentru Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2022, în următoarele direcții de acțiune:

* schemele de sprijin pentru energia din surse regenerabile, stabilitatea sprijinului financiar, calcularea ponderii energiei din surse regenerabile,

* simplificarea procedurilor administrative,

* reglementări în vederea organizării procesului de acordare a autorizațiilor,

* garanțiile de origine pentru energia din surse regenerabile,

* zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile

* utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul încălzirii și răcirii,

* încălzirea și răcirea centralizată,

* adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor,

* norme specifice pentru biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă,

* reguli de calcul cu privire la ponderile minime ale energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor,

* criterii de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili, biolichide și combustibilii din biomasă,

* verificarea respectării criteriilor de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, calcularea impactului biocombustibililor, biolichidelor și combustibililor din biomasă în ceea ce privește gazele cu efect de seră.

 

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus