Oferte locuri de munca top

Vom avea peste 8 mil mp spatii industriale, de anul viitor

Stocul spațiilor industriale și logistice din țara noastră ar putea depăși pragul de 8 milioane mp la finalul anului viitor, dacă se menține ritmul anual de dezvoltare de 500.000 mp.

La jumătatea anului curent, la nivel național erau operaționali mai mult de 7,125 milioane mp de astfel de spații. Din acestea, mai mult de jumătate reprezintă proiecte dezvoltate în București și în regiunea de Vest a țării.

În același timp, regiunile Sud-Est și Nord-Est au cea mai redusă densitate, potrivit unui raport al Cushman & Wakefield Echinox.

În ultimii ani a fost observată o diversificare a zonelor ce au beneficiat de investiții în proiecte de spații de depozitare, impulsionată de cererea susținută mai ales de firmele de logistică și de cele de retail, dar și de investițiile în infrastructură.

Totuși, principalele hub-uri regionale rămân de departe București-Ilfov (49,2%), regiunile de Vest (14,7%), Sud-Muntenia (10,6%), Centru (9%) și Nord-Vest (8,9%).

Cele mai puțin dezvoltate regiuni din punct de vedere al spațiilor industriale și logistice construite sunt Nord-Est (3,3% din stoc) și Sud-Est (1,7%).

Spre comparație, stocul din Chitila din apropierea Bucureștiului este comparabil cu suprafața construită în zona Moldovei și a Dobrogei.

Pentru 2024 se preconizează finalizarea a circa 500.000 mp de spații industriale și logistice, din care peste jumătate urmează să fie construite în București, zona de Vest și în Sud-Muntenia.

“Decalajul existent între cele opt regiuni ale țării din punct de vedere al contribuției la PIB sau al fluxului de investiții străine directe atrase, poate fi observat și la nivelul distribuției stocului de spații industriale și logistice.

Pe de altă parte, investițiile în noi proiecte industriale și logistice vor viza în principal zonele cu cei mai buni indicatori macroeconomici. Din acest motiv, considerăm că va fi dificil să vedem o creștere spectaculoasă a activității de construcție pe acest segment, atât timp cât decalajele menționate mai sus nu sunt diminuate”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox.

Activitatea tranzacțională a rămas la un nivel ridicat, companiile închiriind în perioada ianuarie 2023 – iunie 2024 spaţii cu o suprafață de aproape 1,5 milioane mp.

În condițiile în care în aceeași perioadă au fost construite puțin peste 520.000 mp de spații noi la nivel național, rata de neocupare a coborât sub 5%, ceea ce oferă oportunități de dezvoltare, inclusiv în zone cu stoc modern redus.

București-Ilfov a atras cea mai mare parte a cererii în ultimele 18 luni, 48% din volumul tranzacțiilor de închiriere realizându-se pentru spații aflate în proiecte din apropierea Capitalei.

Această regiune este urmată de zona de Vest cu 20% din cerere și Centru, cu 10% din suprafața tranzacționată.

Cei mai mari proprietari de spaţii industriale și logistice sunt companiile CTP și WDP, ce au un portofoliu cumulat de circa 5 milioane mp, controlând astfel în jur de două treimi din piață.

Pe de altă parte, un apetit ridicat pentru extinderi îl au alți dezvoltatori, precum VGP, ELI Parks, Logicor sau Oresa Industra.

De asemenea, pentru prima dată după mulți ani, se văd planuri concrete de intrare în piață a unor dezvoltatori noi, planuri care cel mai probabil se vor concretiza până la finalul anului sau la începutul lui 2025.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus