Oferte locuri de munca top

Constructii Erbasu continua lucrarile la Centrul de Patologie Neurovasculara din Cluj Napoca

Construcții Erbașu continuă execuția lucrărilor la un mare proiect medical din țară, li anume Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

Această unitate medicală de top va oferi pacienților din toată țara acces la îngrijiri specializate și tehnologii avansate, asigurând un standard ridicat de calitate în tratamentul afecțiunilor neurovasculare.

Până în acest moment, la clădirea nouă s-au finalizat suprastructura, hidroizolația și pavajul acoperișului.

În interior, se lucrează la compartimentările din gips-carton și la instalațiile de pe fiecare etaj.

Șapa de nivel a fost turnată pe toate etajele, inclusiv în casele de scară, iar acum se aplică șapa autonivelantă.

La etajul 3, s-au montat pereții curați, consolele chirurgicale și de anestezie pentru primele patru săli de operație.

De asemenea, s-a finalizat montarea tâmplăriei exterioare și a celor două montcharge-uri, iar în prezent se lucrează la montarea lifturilor de persoane.

În corpul existent, tavanele și sapele autonivelante sunt finalizate, iar pereții sunt pregătiți pentru aplicarea lavabilei.

Totodată, a fost montat covorul PVC în băile de pe fiecare etaj.

La exterior, se lucrează la zona de acces și la fațada ventilată, care este realizată în proporție de 85%.

După finalizarea lucrărilor, această construcție va fi primul centru destinat tratamentului patologiei vasculare cerebrale din această regiune a țării și va beneficia șase săli de operație modulare, secții de Terapie Intensivă, o stație centrală de sterilizare, un laborator de imagistică, o sală de operații hibrid, un punct de laborator pentru urgențe, un punct farmaceutic, cabinete de consultații în regim ambulator, o sală de kinetoterapie, un amfiteatru/sală de curs și demonstrații practice cu o capacitate de 120 de locuri, o bibliotecă pentru documentare, un spațiu special amenajat pentru recepția pacienților și o sală de așteptare.

Proiectul de investiții este finanțat prin Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca cu sprijinul Consiliul Județean Cluj și al Ministerului Sănătăţii din România și este realizat de echipa Construcții Erbașu SA împreună cu Cubicon Invest, Mansart Corporate și Professional Tech Construct Design.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus