Creșterea economică va continua să se reducă, estimează analiștii financiari în cadrul sondajului realizat de Asociația CFA România luna trecută. Unii dintre aceștia iau în calcul chiar și un risc de recesiune pentru anul viitor.
Indicatorul de încredere macroecomică a scăzut în septembrie cu 6,7 puncte până la valoarea de 40,1 puncte.
Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească).
Situația din septembrie a fost generată de scăderea cu 7,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului și cu 5.5 puncte a componenței de condiții curente.
“Decelerarea economiei în pofida impulsului fiscal semnificativ, precum și incertitudinea cu privire la conduita politicii fiscale în anul următor au condus la continuarea trendului descendent al indicatorului de încredere. Mai mult, pentru anul următor, conform anticipațiilor, economia va continua să decelereze, existând chiar (deși nu este scenariul de bază) un risc de recesiune”, a explicat Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025) a rămas relativ constantă comparativ cu exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,97%.
În același timp, in jur de 47% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar aproximativ 27% anticipează o stabilitate sau o creștere a acestui indicator.
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare.
Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0407 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0975 lei pentru un euro.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 44% dintre participanți, anticipează o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 38% anticipează o stagnare.
De asemenea, 38% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt corect evaluate, iar 25% că sunt supraevaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a rămas la valoarea medie a anticipațiilor de 7,3% din PIB. În anul viitor acesta este estimat să se reducă la valoarea de 5,9%.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au continuat să se reducă față de exercițiile anterioare și se situează la valoarea de 1,7%.
Pentru anul viitor, economia este anticipată să crească cu 1,1%, existând și opinii de recesiune printre participanții la sondaj.
Datoria publică, calculată ca procent în PIB, este anticipată să se majoreze la 56% în următoarele 12 luni.
Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.