Primarul sectorului 4, Daniel Băluță a declarat că va denunța protocolul de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planșeului Unirii.
Ca urmare, planșeul de la Unirii se va întoarce în administrarea Primarului General.
Daniel Băluță a semnalat că, săptămâna trecută, şi-a asumat public un termen de zece zile pentru a obţine toată documentaţia necesară autorizării lucrărilor de refacere a planşeului.
Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare în ședința Consiliului Local Sector 4 și va sta la baza rezilierii contractelor de finanțare și de execuție a lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii.
„Am făcut un apel public către Primarul General de a debloca procedura de autorizare a lucrărilor, pentru ca acestea să poată începe de urgență, așa cum experții solicită.
În ciuda acestor demersuri, Primarul General nu recunoaște pericolul public pe care experții l-au confirmat la Planșeul Unirii și refuză să autorizeze punerea în siguranță a Pieței Unirii, în regim de urgență”, a declarat Daniel Băluță.
Pe de altă parte, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a menţionat că avizele cerute de municipalitate pentru a elibera autorizaţia privind lucrările la Planşeul Unirii nu sunt „un moft”. Acesta a explicat că fără ele, pot fi întâlnite probleme în practică, deoarece această lucrare se învecinează cu caseta de coletare a apelor uzate de la Apele Române, dar și cu metroul.
Primarul General susține că pe Planșeul Unirii nu a existat o expertiză care să spună că acesta este pericol public. Expertizele, a subliniat acesta, încadrează planșeul la categoria „stare nesatisfăcătoare”. „Daca experții ar fi spus ca există pericol public, noi am fi eliberat autorizație în regim de urgență”, a declarat Nicușor Dan.
Referitor la Podul Grant, primarul Nicușor Dan a clarificat că autorizația în regim de urgență a fost emisă in anul 2019, de către administrația anterioară. Conform Primarului General, toate institutiile avizatoare s-au pronunțat atunci, lucrarea obținând toate avizele necesare. „Când am venit în 2022 sau 2023, după administrația trecută care a făcut jumătate din lucrare, am preluat și am dat din nou autorizație în regim de urgență”, a mai spus Nicușor Dan.