Instanța s-a pronunțat în dosarul aflat în stare de rejudecare, dosar ce vizează despăgubirea pe care trebuie să o primească Impact Developer & Contractor SA după ce nu a mai fost realizat un proiect imobiliar.
Cel mai recent, Municipiul Cluj-Napoca a depus un apel împotriva sentinței de plată a prejudiciului către dezvoltator, apel care a fost respins de Curtea de Apel Pitești. Totodată, autoritățile vor trebui să plătească 160.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Litigiul a izvorât din relația contractuală din 2007, moment la care Impact Developer & Contractor S.A. a încheiat un contract de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în baza căruia Impact urmă să dezvolte un proiect rezidențial pe terenul pe care Consiliul Local Cluj trebuia să îl aducă aport – „Proiectul Lomb”.
În opinia dezvoltatorului, relația contractuală nu s-a desfășurat conform celor agreate, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca nu a adus terenul la capitalul social al Clearline Development and Management S.R.L., societate deținută de Impact. Societatea a inițiat acțiuni legale în vederea recuperării sumelor cheltuite cu investițiile realizate pentru Proiectul Lomb.
În dată de 8 iunie 2022, în prima instanța, Tribunalul Argeș a dat câștig de cauza societății Clearline Development and Management S.R.L. și a obligat Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj Napoca, în solidar, să ii achite suma de 24.532.741 lei cu titlu de prejudiciu, și suma de 13.862.967 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare.