Oferte locuri de munca top

Noul ghid de finantare pentru fotovoltaice a intrat in vigoare

A intrat în vigoare noul ghid de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. (fisier atasat la finalul stirii)

Schimbarea principală vizează finanțarea achiziţionării instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, în plus față de sistemele de panouri fotovoltaice.

Finanţarea acordată se modifică, astfel, la un maximum de 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

AFM acordă finanţare pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice care cuprinde, obligatoriu, şi o instalaţie de stocare a energiei electrice produse din energie regenerabilă. Vor fi declarate neeligibile proiectele care nu includ achiziţionarea de panouri fotovoltaice.

De asemenea, valoarea sumelor acordate cu titlu de finanţare de AFM se evidenţiază de către instalatorul validat pe factura fiscală, diferenţa până la valoarea totală a facturii suportându-se de către beneficiar din surse financiare proprii.

Cheltuieli eligibile

Sunt considerate cheltuieli eligibile:

* cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;

* cheltuielile cu achiziţia instalaţiei de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile cu putere minimă instalată de 5 kWh, ce va fi instalată împreună cu panourile fotovoltaice;

* cheltuielile cu extinderea sistemelor de panouri fotovoltaice instalate din fonduri proprii, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;

* cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemelor/instalaţiilor;

* TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Criterii de eligibilitate a proiectului şi cerinţe tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice

Este eligibil proiectul care are ca scop:

* realizarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice pentru consum propriu, surplusul de energie fiind preluat în reţeaua naţională de distribuţie;

* extinderea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Este eligibil proiectul ale cărui componente sunt noi.

Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

Sistemul de panouri fotovoltaice va avea următoarele componente principale:

* panouri fotovoltaice – cu o putere însumată instalată de minimum 3 kW;

* instalaţia de stocare – cu putere minimă instalată de 5 kWh;

* invertor/invertoare (inclusiv invertor hibrid şi microinvertoare) – putere instalată – minimum 3,0 kW;

* structura de susţinere a sistemului – capabilă să susţină tot sistemul şi adaptată zonei unde va fi instalată;

* tablou electric curent continuu/curent alternativ – pentru racordul la instalaţia existentă;

* instalaţia de legare la pământ, opţional, în cazul în care construcţia nu are împământare;

* sistemul de protecţie contra descărcărilor atmosferice, opţional, în cazul în care construcţia nu are prevăzut;

* smartmeter, opţional, dacă funcţia acestuia nu este preluată de invertor.

Instalatorii care au încheiat contract de participare cu Administrația Fondului pentru Mediu, valabil la data intrării în vigoare a noului regulament, pot participa în cadrul

sesiunilor de finanțare demarate începând cu anul 2024, fără încheierea unui act adițional, cu condiția prezentării, în termen de 15 zile, a unui act de prelungire a termenului de valabilitate a garanției constituite în cadrul programului, până la data de

30 octombrie 2026, ori a actului de constituire a unei noi garanții, cu o valabilitate de 24 de luni de la data emiterii.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus