Volumul lucrărilor de construcții a fost mai mic în primele șase luni din acest an, față de cel din perioada similară a anului trecut.
Scăderea a fost 2,2%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor INS.
Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 3,1%, iar lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 1,3%.
Creșteri ale volumului de lucrări s-au înregistrat la reparaţiile capitale (+ 2,8%).
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-21,8%).
Lucrările la clădiri nerezidenţiale aproape au stagnat, variația fiind de 0,2% față de semestrul I al anului trecut.
În același timp, construcţiile inginereşti au continuat să crească, volumul lucrărilor de acest tip înregistrând o majorare de 9,4%.
Iunie 2024 versus iunie 2023
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 0,4%, ca serie ajustată.
Pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de reparaţii curente (-21,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-4,0%).
Lucrările de construcţii noi au crescut cu 7,9%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+5,8%).
Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 19,4%, iar clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 6,5%.
Iunie 2024 versus mai 2024
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată, cu 2,6%, creştere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,3%).
Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,2%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+2,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,6%).
Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 14,2%.