Solplanet x AeroFix

Autostrada Targu Neamt – Iasi – Ungheni: SF-ul a fost avizat

Pentru proiectul de peste 5,3 miliarde de euro pentru construirea autostrăzii Târgu Neamţ – Iași – Ungheni a fost avizat Studiul de Fezabilitate de către Consiliul Tehnico Economic al CNAIR, a anunțat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

Traseul acestui tronson al A8 se desfășoară pe teritoriul judeţului Iaşi, începând din zona localității Moțca, tranzitează teritoriile localităților Pașcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, municipiul Iași si se finalizează în zona localității Ungheni, unde face joncțiunea cu Podul peste Prut.

Pe traseul cu o lungime de 93,269 km vor fi construite și 101 poduri/pasaje, 14 tuneluri, 11 noduri rutiere, patru spații de servicii, două Centre de Întreținere și Coordonare (CIC) și șase parcări de scurtă durată.

Valoarea totală estimată pentru construcția acestui tronson al A8 (Autostrada Unirii) este de 26,39 miliarde lei (fără TVA).

Pentru lansarea procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii contractului pentru construirea autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni mai trebuie parcurse următoarele etape:

– avizarea SF în CTE al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,

– avizarea SF în Consiliul Interministerial,

– aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotătâre de Guvern.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus