Oferte locuri de munca top

Ciment sau bitum pentru marile proiecte de infrastructura rutiera?

Producătorii de ciment reacționează la propunerea directorului general CNIR, Gabriel Budescu,

ca cimentul rutier să înlocuiască bitumul din import folosit în construirea marilor proiecte de infrastructură rutieră și prezintă, într-un material trimis presei, avantajele acestui material.

„Avem nevoie de o dezvoltare a industriei materialelor de construcţii pentru infrastructura rutieră din România. Cimentul rutier poate înlocui bitumul“, a spus Gabriel Budescu.

Marii producători de ciment din țara noastră sunt Holcim și Heidelberg, ce aparțin unor investitori din Germania, precum și Romcim, deținută de irlandezi.

Holcim Romania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 2,62 miliarde lei (în creștere cu 16% față de anul anterior), un profit net de 448,45 milioane lei, cu un număr mediu de 1.162 de angajați.

Romcim a ajuns la o cifră de afaceri de peste 1,83 miliarde lei (în creștere cu 3%) și un profit net de 161,2 milioane lei, cu un număr mediu de 1.065 de angajați.

În același timp, Heidelberg a realizat în țara noastră o cifră de afaceri de circa 1,66 miliarde lei (în creștere cu 21%) și un profit net de peste 189,29 milioane lei, cu un număr mediu de 1.088 de angajați.

În topul celor mai mari producători de ciment din țara noastră, la foarte mare distanță de producătorii străini, pe poziția a patra este o firmă românească Cemrom SA Prahova. Anul trecut aceasta a realizat o cifră de afaceri de 306,6 milioane de lei și un profit net de 38,67 milioane lei, cu un număr mediu de 94 de angajați.

Industria cimentului este pregătită să livreze materiale de construcții locale

Marinela Drăcea, președintele CIROM, patronat ce îi reprezintă pe cei mai mari producători de ciment și produse minerale din țara noastră, subliniază că verile tot mai lungi, cu temperaturi din ce în ce mai mari, afectează și infrastructura de transport, impunând pe termen scurt o creștere a ritmului lucrărilor de întreținere și reparații, cu tot ce înseamnă asta pentru trafic, transport, economie.

”Pe termen lung, probabil trebuie regândit modul în care construim infrastructura rutieră, de la materiale, la modul de punere în operă”, spune doamna Drăcea.

Îmbrăcămințile din beton fac parte din structurile rutiere rigide, reprezentând o soluție cu avantaje tehnico‑economice și de mediu.

Îmbrăcămintea de beton de ciment suportă acțiuni externe de uzură precum traficul greu și rezistă la acțiunea mediului înconjurător și a agenților de dezghețare.

Din punct de vedere al costurilor, având în vedere că aproximativ 90% din bitum este importat, utilizarea betonului de ciment rutier ar însemna mai mulți kilometri de infrastructură rutieră, mai multe autostrăzi, care s-ar traduce într-o viteză mai mare de transport pe drumurile din România, mai puține frânări, și astfel un consum mai mic de carburant la suta de kilometri.

Pe termen lung, și costurile de întreținere sunt mai reduse, cu condiția ca tehnologia și punerea în operă să fie făcute corect.

Astfel de soluții se folosesc de mai mulți ani în construcția de drumuri în țări din Centrul și Vestul Europei, precum Germania, Austria, Ungaria, Cehia etc.

România are în plan un program masiv de îmbunătățire a infrastructurii de transport, inclusiv construirea a 1.700 km de autostradă. Pentru 2021-2027 a fost stabilit un buget de 17 mld. de euro, inclusiv din fonduri de la Uniunea Europeană.

Ambele soluții – asfalt și beton de ciment – își găsesc aplicabilitatea pentru noile trasee de autostrăzi, drumuri expres, șosele de centură etc.

Alegerea soluției potrivite trebuie să țină cont de o multitudine de factori, de la durabilitate, la costuri etc, având mereu în centru benficiarul final. Și nu în ultimul rând, un factor important ar putea fi și disponibilitatea materialelor locale, cu avantaj net pentru economia României. Important este să utlizăm cele două soluții în mod echilibrat, mai ales că „betonul de ciment” a trecut testul durabilității în condițiile de mediu și trafic din România, mai spune doamna Drăcea.

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Un comentariu;

  1. Razvan said:

    Doamna Dracea, unde anume a trecut betonul de ciment (evident rutier) testul durabilitatii in Romania ?
    Ca singura portiune de autostrada construita cu BCR (Bucuresti – Fundulea pe A2, sectorul construit de turci) a trebuit sa intre in reparatii capitale dupa nu foarte multi ani de la finalizare si dare in circulatie fiindca dalele de beton erau praf.
    Alte drumuri importante executate cu BCR care sa treaca „testul durabilitatii” eu personal nu cunosc.
    Ca cititorii care nu sunt chiar de specialitate sa cunoasca toate aspectele problemei, mentionati va rog si faptul ca rectificarea „lustruirii” sub trafic a BCR este costisitoare (lustruire care pune in pericol autovehiculele cand franeaza sau pe vreme umeda), iar reparatiile deteriorarilor locale sunt de asemenea costisitoare fata de cele care se executa la drumurile acoperite cu asfalt.
    Sa nu uitam sa mentionam si zgomotul mult mai mare la rularea autovehiculelor pe BCR fata de asfalt, daca tot vorbim de efectul asupra mediului. Ca argument, verificati va rog cum se aude zgomotul de rulare in masina cand incepeti sa rulati pe un pod din beton (chiar daca este acoperit cu asfalt) fata de cum se aude zgomotul de rulare in afara podului.

Sus