În zona Foișorul de Foc, din București, pe Bulevardul Ferdinand urmează să fie construit un nou ansamblu rezidențial. Dezvoltatorul imobiliar STC Partners a anunțat că a cumpărat terenul și lansează lucrările de construire. Investiția este estimată de dezvoltator la aproape 35 milioane de euro.
Terenul are suprafața de 4.400 mp și este situat pe Bulevardul Ferdinand 72-78 din Capitală.
A fost recent cumpărat de la familia Olaru, într-o achiziție ce se ridică la 7,2 milioane de euro. Proiectul beneficiază deja de autorizație de construcție.
Quartier Ferdinand prevede 170 de apartamente, spații de retail stradale, parcări exclusiv subterane, o zonă unică de recreere pe acoperiș și loc de joacă pentru copii.
„Construcția va începe în toamna acestui an, iar vânzările urmează să le pornim în următoarele săptămâni, întrucât o bună parte dintre clienții, partenerii și colaboratorii noștri au solicitat deja oferte”, a declarat Andrei Ștefan, partner STC Partners.
„La fel ca și în Quartier Azuga, și acest nou proiect este dezvoltat cu focus pe sustenabilitate, unde energia va fi asigurată integral de pompe de căldură și panouri fotovoltaice. Ne propunem să realizăm astfel unul dintre primele proiecte urbane de această dimensiune cu emisii de carbon net zero din România”, a declarat Adi Steiner, managing partner STC Partners.
STC Partners se concentrează pe dezvoltarea Quartier Azuga, situat în apropierea zonei Tei din București, planificând – în același timp – noi proiecte rezidențiale în Capitală, Quartier Ferdinand fiind cea mai recentă adiție în portofoliul companiei.