Solplanet x AeroFix

Drumul de mare viteza Filasi – Lugoj: Ultimul lot va intra in etapa SF

A fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al ultimului lot (Caransebeș – Lugoj) din cele patru ale drumului de mare viteză Filiași – Lugoj (230 km).

Proiectantul are la dispoziție 21 de luni pentru finalizarea contractului, după cum a explicat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Valoarea contractului este de 16,07 milioane lei (fără TVA), iar finanțarea va fi efectuată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport.

Câștigătorul este compania spaniolă Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial.

Contractul pentru lotul cu o lungime estimată de 50 km va putea fi semnat peste 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse contestații.

Sectorul de drum de mare viteză Caransebeș – Lugoj va asigura conexiunea și cu viitorul Drum expres Craiova – Târgu Jiu.

Până în prezent au fost semnate și se află în derulare contracte pentru trei loturi ale drumului de mare viteză Filiași – Lugoj:

Lotul 1 (Filiași – Drobeta Turnu Severin) în lungime de 70 km.

Contractul a fost semnat în data de 10 iunie 2023 și are o perioadă de derulare de 20 de luni (18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate)

Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea) în lungime de 65 km.

Contractul a fost semnat în 4 iulie 2023 și are o durată de 28 de luni (26 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate).

Lotul 3 (Domașnea – Caransebeș) cu o lungime de 45 km.

Contractul a fost semnat în 13 septembrie 2023 și are o durată de 24 de luni (22 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate).

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus