Solplanet x AeroFix

Bani europeni pentru SF-urile a doua proiecte rutiere

Două proiecte ce vizează elaborarea studiului de fezabilitate, realizarea documentaților tehnice pentru Autorizaţia de Construire şi obţinerea Autorizaţiilor de Construire primesc finanțare europeană nerambursabilă alocată prin Programul Transport, potrivit CNAIR.

Finanțarea va fi efectuată prin de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Varianta de Ocolire Călărași

Valoarea totală a proiectului este de 2,33 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Transport astfel: contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 786 mii de lei, contribuția proprie – 1,17 milioane de lei, diferența până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA și anume 370 mii de lei.

Durata proiectului este de 28 de luni.

Contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru Autorizația de Construire și obținere Autorizație de Construire pentru ”Varianta de ocolire Călărași” a fost semnat pe 4 septembrie anul trecut, cu Aduro Impex, la prețul de 1.900.000 lei, fără TVA.

Varianta de Ocolire Bocșa

Valoarea totală a proiectului este de: 13,99 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Transport astfel: Valoare contribuției proprii – 7,06 milioane de lei, total eligibil 4,70 milioane de lei.

Diferența până la valoarea totală a proiectului reprezintă cheltuieli neeligibile.

Durata proiectului este de 37 de luni.

Contractul pentru alaborare Studiu de Fezabilitate, realizare documentație tehnică pentru Autorizația de Construire, obținere Autorizația de Construire și elaborare Proiect Tehnic pentru. Varianta de ocolire Bocșa, precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor a fost semnat în 27 decembrie 2022

cu Thadec Engineering SRL, la prețul de 11.495.770 lei, fără TVA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus