Solplanet x AeroFix

Brasov: 1,3 mld lei pentru retele de apa si canalizare

Peste 1,3 miliarde de lei, în cea mai mare din fonduri europene, vor fi investiți în reţele moderne de alimentare cu apă şi de canalizare din 12 localităţi din județul Brașov.

Contractul de finanțare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II a fost semnat ieri cu Compania Apa Brașov SA, a anunțat Constantin Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

După ce etapa I a acestui proiect a fost implementată până la 31 decembrie 2023 cu finanţare accesată prin POIM 2014-2020, etapa a II-a are ca termen final de realizare 31 decembrie 2027.

Localităţile în care urmează să se realizeze investițiile prevăzute în contractul de finanţare sunt municipiile Brașov, Codlea şi Săcele, orașele Ghimbav şi Rupea, comunele Bod, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Hoghiz, Prejmer şi Sânpetru.

Principalele realizări preconizate prin implementarea proiectului:

– 310,45 km de conducte noi și optimizate pentru sistemele de distribuție din rețeaua publică de alimentare cu apă;

– reabilitarea captării izvoarelor de la Saroș;

– 5 stații moderne de tratare/clorinare a apei;

– reabilitarea stației de tratare Tărlung;

– 9 rezervoare de înmagazinare a apei (inclusiv castele de apă) reabilitate și extinse;

– 6 stații de pompare apă potabilă reabilitate și extinse;

– 213,01 km de conducte noi și optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate;

– 60 de stații de pompare ape uzate extinse;

– construirea unei instalații de uscare termică a nămolurilor generate de stațiile de epurare din aria de operare a Companiei Apa Brașov;

– realizare sistem SCADA (Supervisory Control And Data Acquisition/Monitorizare, Control și Achiziții de Date) apă și apă uzată.

Sunt 11 contracte de execuție a lucrări prevăzute în proiect, şi anume: extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în cartierul Stupini și zona Centrală; extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în Municipiul Brașov (Tractorul și Bartolomeu); reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Brașov; reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Brașov și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Prejmer – cartier Stejari; extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în Municipiul Săcele; extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în Hărman și Prejmer, în Bod şi Sânpetru, în Hălchiu, în Ghimbav și Codlea, în Rupea, respectiv în Hoghiz (Cuciulata, Fântâna, Dopca, Bogata).

Judeţul Braşov este acţionar la Compania Apa Braşov, deţinând 42% din capitalul social, alături de Municipiul Brașov (42%), Orașul Rupea (3,4%), Orașul Ghimbav (3,1%), Comuna Apața (1,8%), Comuna Hălchiu (2,7%), Comuna Hărman (2,8%) şi Comuna Sânpetru (2,2%).

Finanţarea este asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Investiția este împărțită astfel:

– valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR: 872.477.200 lei;

– valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 133.437.689,45 lei;

– valoarea cotei de cofinanțare de 2% a Consiliului Județean Brașov: 12.912.298 lei, reprezentând contribuția UAT Județul Braşov și a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în care se vor face investiții;

– valoarea cotei de cofinanțare de 2% a Consiliului Local Brașov: 9.183.874 lei;

– valoarea cofinanțării Beneficiarului, Compania Apa Brașov SA, în cotă de 6% din valoarea eligibilă: 65.517.687 lei.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus