Oferte locuri de munca top

Unui mare constructor instanta i-a refuzat concordatul preventiv

Un mare constructor, ce a cerut în instanță începerea procedurii de concordat preventiv, a primit un răspuns nefavorabil de la Tribunal, judecătorul sindic apreciind că nu au fost calculate corect creanțele.

Antreprenorul în cauză a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 182 milioane lei și un profit net de 1,52 milioane lei, cu un număr mediu de 226 de angajați.

Constructorul Mavgo Holding SRL din Buhoci, județul Bacău, s-a adresat pe 22 ianuarie Tribunalului Bacău cerând deschiderea procedurii de concordat preventiv.

Această procedură permite suspendarea executărilor silite și restructurarea societății în dificultate pe baza unui plan de restructurare votat de creditorii afectați și omologat de judecătorul sindic.

Dar Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiată cererea formulată de administratorul concordatar Numera Restructuring IPURL de omologare a planului de restructurare a constructorului băcăuan.

Instanța a considerat că planul de restructurare a fost aprobat numai de creditorii cu trei dintre cele cinci categorii de creanțe posibile.

Judecătorul sindic a constatat că acei creditori aflați în categoria creanţelor care beneficiază de drepturi de preferinţă și a creanţelor bugetare nu sunt tratați mai favorabil decât orice altă categorie de creanţe de rang inferior.

Astfel este cazul creditorului garant/bugetar ANAF care în urma planului de restructurare/ reeșalonare își vedea creanța redusă de la 35,22 milioane lei la 11,03 milioane lei, deși alte societăți din categoria „alte creanțe” nu vor avea deloc modificată valoarea creanțelor.

De asemenea, creditorul Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, care ar beneficia în urma planului de restructurare de 3,05 milioane lei din suma totală de circa 4,67 milioane lei, are un tratament mai defavorabil decât o parte din creditorii aflați în categoria celelalte creanțe și menționați în lista creanțelor neafectate, dar și față de categoria creanțelor salariale, care vor beneficia de o proporție de aproximativ de 90% din suma totală datorată.

Constructorul Mavgo Holding este implicat în asocierea cu Rizzani De Eccher (lider) care a obținut în iulie 2022 contractul de proiectare și execuție pentru lărgirea la patru benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud – Lot II între km 54+700 și DN 5 (km 40+000). Valoarea acestui contract este de 620.058.789 lei fără TVA.

În aprilie 2022, Mavgo Holding a obținut contractul de 316.106.512 lei fără TVA pentru

”Elaborare proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și execuție lucrări pentru Proiect integrat modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri județene, obiective ce asigură conectarea la Rețeaua TEN-T Județul Neamț”

Sus