Oferte locuri de munca top

Proiect de modernizare a unui sector de DJ, scos la licitatie

Un nou proiect rutier, prevăzut să fie realizat pe un sector de drum județean, a fost scos la licitație, au anunțat astăzi edilii locali.

Este vorba despre modernizarea drumului județean DJ 294C Borolea – Hănești (județul Botoșani),  valoarea totală a întregului proiect fiind de 7,5 milioane de euro. Finanțarea va fi asigurată exclusiv din fondurile alocate de către Consiliul Județean Botoșani.

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 12 august.

„Din bugetul Consiliului Județean am finanțat realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a scos la licitație și execuția lucrărilor. În ultima ședință a Consiliului Județean, am rectificat bugetul și lista de investiții în acest sens”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Rețeaua de drumuri județene din Botoșani măsoară 652 de kilometri, din care, în ultimii trei ani, au fost modernizați și reabilitați peste 200 de kilometri.

În acest moment, Consiliul Județean Botoșani are în derulare alte cinci proiecte de modernizare a drumurilor de piatră, care totalizează peste 42 kilometri.

Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane euro, din care 35 milioane euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

În diferite stadii de licitație, Consiliul Județean are lucrări pentru modernizarea a 20,5 kilometri de drumuri județene, a căror valoare se ridică la 23,5 milioane de euro.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie-august2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus