Urare Craciun 2024

Noua gama TEC de macarale hidraulice de la PALFINGER

PALFINGER TEC este cea mai recentă gamă de macarale hidraulice pliabile de la unul dintre principalii producători la nivel mondial de soluții inovatoare de ridicare.

Fondată în 1932, PALFINGER oferă echipamente eficiente de ridicare, montate pe autovehicule comerciale, nave maritime sau folosite ca echipament staționar.

Macarale de calitate premium

Aplicațiile complexe, care necesită o putere maximă de ridicare și acces optim la punctele de service reprezintă o provocare zilnică pentru operatorii macaralelor hidraulice cu braț telescopic instalate pe camioane. Inspirați de nevoile clienților, specialiștii PALFINGER au dezvoltat noua gamă TEC de macarale hidraulice pliabile.
Pe lângă un design atrăgător, această generație inovatoare de macarale încorporează o muncă de precizie impresionantă, ceea ce face ca cele 9 noi modele din gama TEC, cu o capacitate de ridicare de la 25 la 100 de tone metru, să fie mai inteligente, mai puternice și mai rapide.

Electronica de control inteligent PALTRONIC 180 asigură o funcționalitate mai eficientă.

Această inovație permite noi funcții inteligente și oferă macaralei mai multe informații pentru a asigura o operare mai eficientă și mai ușoară:
•    Procesul de stabilizare a autocamionului la nivel perfect orizontal este baza pentru o stabilitate maximă și o funcționare eficientă a macaralei.
«Leveling Assistant» este funcția care sprijină operatorul macaralei în procesul de stabilizare a autocamionul și stabilește planul orizontal în mod optim. Procesul este semiautomat, prin acționarea unei singure manete;

•   Funcția «Smart Control», permite operatorului să controleze vârful brațului telescopic al macaralei cu o singură manetă, în loc să controleze funcții individuale. Controlul intuitiv al vârfului macaralei permite o mișcare în diagonală, precum și orice curbă, prin combinarea ambelor direcții de deplasare;
•    Cu funcția «Memory Position», se pot memora până la 4 poziții ale macaralei, aceasta putând fi apoi operată în mod repetat cu doar 2 manete.
În plus, PALTRONIC 180 oferă operatorilor de macara funcții și sisteme suplimentare de confort și asistență pentru o performanță și mai bună;

•   «P-Fold» asigură desfășurarea și plierea facilă a macaralei TEC cu o singură mișcare a manetei; Controlul tensiunii cablului troliului (RTC) reprezintă un sistem ce tensionează automat cablul in timpul mișcărilor macaralei și oferă o interacțiune perfectă cu sistemul.
Ambele sisteme susțin perfect procesul de setare în poziție de lucru a macaralei, reducând la minim timpii de pliere/depliere ai macaralei.

Controlul sincronizat al cablului troliului (SRC) ajustează automat lungimea cablului și menține distanța constantă între scripete și mufla cârligului în timpul mișcărilor de extindere sau retragere a brațului telescopic. Avantajul principal al utilizării celor două sisteme, RTC și SRC, consta in utilizarea rapida si facila a troliului, mai ales  in situații in care operatorul are o experiență redusa. În plus, eficiența oricărei operațiuni este considerabil îmbunătățită;

•   Funcția «DPS-Plus & DPS-C»oferă o putere de ridicare suplimentara pentru brațul prelungitor hidraulic (jib) în orice poziție a macaralei, îmbunătățind in mod practic diagrama de lucru la configurația cu brat prelungitor hidraulic (jib) montat;
•   «HPSC-Plus LOAD» este un sistem ce reacționează la starea de încărcare a autocamionului și calculează raza maxima de lucru a macaralei cu încărcătura din cârlig în funcție de situație, pe baza înclinării macaralei și asigurând utilizarea optimă a zonei de lucru, chiar și în cazul posibilităților limitate de extindere ale calelor de stabilizare. Performanta maximă a macaralei este atinsă în condiții de stabilitate deplină;

•    «HPSC-Plus GEOM» permite calcularea precisă a centrului de greutate al extensiilor de braț și a sarcinilor chiar și în cele mai limitate spații, deoarece poziția exactă a sistemului de extensie a brațului este cunoscută prin intermediul sistemului de măsurare a lungimii, la fel ca și momentul de înclinare la utilizarea maximă a capacității de ridicare a macaralei TEC;
•    Sistemul «HPSC-Plus FSTAB»conferă performanțe sporite macaralei TEC prin detectarea forței de sprijin;
•    Sistemul anti-oscilație (AOS) dezvoltat de PALFINGER previne oscilațiile încărcăturii în timpul opririi rapide sau al schimbărilor de sarcină, iar sistemul este benefic și la golirea unor saci mari;

•    Funcția «Soft Stop» asigură o frânare lină a mișcării macaralei înainte de oprirea finală;
•    «MEXT» este o funcție ce garantează că extensiile mecanice ale macaralei sunt detectate de sistemul de senzori al macaralei și datele sunt integrate în sistemul de protecție la suprasarcină;
•    Funcția «MFAJ» permite ca starea de configurare a brațului MFA să fie detectată în sistemul de control al macaralei. Acest lucru oferă posibilitatea de a lua în considerare și de a asigura brațul MFA în calculul de suprasarcină al macaralei;
•    Sistemul «WEIGH» cântărește sarcina direct la vârful macaralei și poate însuma până la 10 sarcini ce pot fi afișate în mod convenabil prin intermediul telecomenzii radio PALCom P7.O tehnologie revoluționară în domeniul supapelor de control schimbă totul.
Supapa de control LX-6 de ultimă generație. Controlul sensibil al noii game TEC-Range de la PALFINGER este posibil doar prin intermediul supapei de control LX-6, de ultimă generație. În combinație cu telecomanda radio PALcom P7 special dezvoltată de PALFINGER, aceasta oferă operatorilor de macara cel mai bun control asupra macaralelor de încărcare din gama TEC. Astfel, fiecare mișcare este mai precisă și, mai presus de toate, mai rapidă ca niciodată.

Operare fără efort cu ajutorul unei telecomenzi radio eficiente.
Telecomanda radio PALcom P7 Telecomanda radio PALcom P7 este deosebit de ergonomică și nu numai că garantează o operare fără efort, dar permite și utilizarea unei game largi de sisteme de asistență inovatoare. Un buton rotativ «PALdrive» amplasat central pe telecomanda radio și navigarea intuitivă a meniului pe un ecran color mare permit o operare simplă și sigură. Pe lângă indicațiile vizuale furnizate de afișajul color de mari dimensiuni, panoul de comandă la distanță P7 oferă, de asemenea, semnale acustice și tactile. Acest lucru permite operatorului macaralei să dețină în permanență o imagine de ansamblu a situației generale. Manetele funcționează ca niște mici joystick-uri sau sunt disponibile și comenzi liniare.

Forma specială în formă de lacrimă adaugă plusvaloare. Profil poligonal „P”
Trăsătura caracteristică a gamei TEC de macarale hidraulice pliabile este profilul poligonal P, în formă de picătură, al întregului sistem de braț telescopic. Această particularitate face ca modelele de macara să fie deosebit de ușoare. Acest lucru înseamnă că pe camion poate fi transportată o sarcină utilă semnificativ mai mare. Stabilitatea mai mare a extensiilor până la vârful macaralei este, de asemenea, o caracteristică a macaralelor din gama TEC și permite operatorilor să lucreze cu și mai multă precizie. În plus, profilul P necesită o întreținere deosebit de redusă.Un nou design pentru gama TEC de la PALFINGER. Eleganță & Funcționalitate
Întreaga nouă gamă TEC de macarale pliabile PALFINGER atrage atenția din punct de vedere vizual, nu numai datorită profilului P caracteristic, ci și datorită designului său elegant și funcțional inconfundabil:•    O nouă schemă de culori: coloana și baza macaralei sunt într-o nuanță elegantă de gri închis, în timp ce brațul principal, brațul telescopic și brațul prelungitor hidraulic (jib) sunt vopsite în atrăgătorul roșu – PALFINGER sau pot fi personalizate în funcție de cerințele clientului;
•    Afișare personalizată a siglei și afișarea tipului de macara: A fost utilizată o emblemă cu logo-ul PALFINGER în relief, de înaltă calitate, cu noua denumire actualizată a macaralei, într-o nuanță de gri asortată cu baza de pe brațul principal. Toate celelalte logo-uri sunt păstrate într-un alb decent;
•    Vizibilitate sporită: Elemente de design reflectorizant au fost poziționate pe consolele calelor de stabilizare ale macaralei.

Macaralele Palfinger sunt oferite in Romania de catre distribuitorul Terra Palfinger SRL.

 

Sus