Urare Craciun 2024

Bani nerambursabili pentru reabilitarea termica a peste 14 mii de locuinte

20 de mii euro vor putea fi accesați prin schema de granturi, sub formă de bonuri valorice, pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor.

Vor fi eligibile următoarele activități:

* reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii prin:

– izolarea termică a peretelui exterior și a fațadei;

– lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, incluzând ferestre și uși;

– izolarea termică a acoperișului/planșeului;

* instalarea a sistemelor fotovoltaice de generare de energie electrică, cu o capacitate netă de cel puțin

3kW, pentru consum propriu, care sunt conectate la rețeaua naţională de distribuţie.

* realizarea Raportului de expertiză tehnică a clădirii

* realizarea Raportului de audit energetic

* întocmirea Certificatelor de performanță energetică (inițial și final)

Ghidul solicitantului (atasat la finalul articolului) a intrat în consultare publică.

Vor putea depune proiecte firme care, la depunerea cererii de finanțare, au deja domeniul de activitate eligibil.

Beneficiarul final poate fi persoană fizică, respectiv persoană singură/familia care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și care se regăsește pe lista persoanelor vulnerabile validată de către Ghișeul Unic de Eficienta Energetica (OSS).

Obiectivul apelului este reducerea consumului de energie la nivel național prin creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale unifamiliale, facilitând tranziția către un sistem energetic național bazat pe producția de energie din surse regenerabile.

Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 299.990.200 euro, echivalentul voucherelor pentru renovarea a 14.851 de locuințe.

Valoarea nerambursabilă aferentă unui proiect care conține o singură clădire rezidențială este de 20.200 euro, constituită din cumulul voucherelor acordate (sumă fixă) pentru activitățile eligibile realizate:

  • Voucher renovare energetică: 14.000 euro
  • Voucher sistem fotovoltaic: 5.000 euro
  • Voucher expertiză tehnică: 700 euro
  • Voucher audit energetic: 300 euro
  • Voucher certificat de performanță energetică (inițial): 100 euro
  • Voucher certificat de performanță energetică (final): 100 euro

Apelul de proiecte este de tip competitiv.

Cererile de finanțare se vor depune de către reprezentantul legal al solicitantului/liderului de parteneriat pe platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Fondurile sunt alocate prin Axa I – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili.

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus