Oferte locuri de munca top

Lucrarile de constructii, in usoara scadere fata de perioada similara de anul trecut

În prima lună de primăvară din acest an volumul lucrărilor de construcții a fost ceva mai mic față de cel din aceeași perioadă a anului trecut.

Scăderea a fost de 1,2% faţă de luna martie 2023, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,2%, potrivit Institutului Național de Statistică.

Pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-8,1%) şi la lucrările de construcţii noi (-0,1%).

Lucrările de reparații capitale au crescut cu 11,4%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât în ceea ce privește clădirile rezidenţiale (-22,8%), cât şi clădirile nerezidenţiale (-7,0%).

Construcţiile inginereşti au crescut cu 17,1%.

Martie 2024 comparativ cu februarie 2024

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,1%.

Creşterea este evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+13,4%), precum şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+1,7%).

Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 11,0%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+11,0%) şi la clădirile rezidenţiale (+6,3%).

Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 10,4%.

Perioada 1.I-31.III.2024 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2023

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,9%.

Lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,8%, respectiv cu 1,7%.

Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 9,1%.

Pe obiecte de construcții,s-a înregistrat scădere la clădirile rezidențiale (-31,8%).

Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 9,2%, respectiv cu 1,5%.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus