Oferte locuri de munca top

Centura Craiova Sud: Finalizarea mai intarzie, proiectul primeste finantare europeana

A fost depusă de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cererea de finanțare a centurii de ocolire Craiova Sud DN56 – DN55 – DN6.

Proiectul va primi finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Transport.

Contract de executie lucrări având ca obiect ”Execuție lucrări pentru obiectivul Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56 – DN 55 – DN 6” a fost atribuit în 14 ianuarie 2022 constructorului italian Rizzani De Eccher, valoarea contractului fiind 160.147.677 lei fără TVA.

În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor a trecut de 60%.Termenul contractual de finalizare era aprilie 2024, dar constructorul a solicitat și a obținut prelungirea termenului până în toamna acestui an, potrivit reprezentanților DRDP Craiova.

Centura Craiova Sud va avea o lungime de 9,889 km.

Proiectul prevede și construirea a două pasaje peste calea ferată, a unui pod peste canalul de ape uzate. De asemenea, vor fi amenajate două intersecții giratorii la nivel cu DN 55 și DN 56, o bretea de acces pentru legătura cu DN 6 în sensul giratoriu existent.

Potrivit CNAIR, valoarea totală a proiectului este de 117,59 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Transport. Valoarea contribuției proprii – 99,09 milioane de lei, iar diferența până la valoarea totală a proiectului reprezintă cheltuieli neeligibile.

Durata proiectului este de patru ani.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus