Oferte locuri de munca top

Autoritatile judetene vor sa colaboreze cu FPSC pentru a realiza cat mai bine proiectele de investitii

Pentru realizarea proiectelor de investiții, în perioada și condițiile de calitate prevăzute, cele mai multe dintre autoritățile județene vor să colaboreze cu reprezentanții constructorilor.

 

 

 

”Intenționăm ca, pe viitor, să inițiem și să participăm la discuții tematice privind identificarea unor soluții comune în domeniul proiectelor de interes județean cât mai utile și eficiente, în cadrul colaborării cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții”, spune Alin-Adrian Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. Și precizează: ”Dorim stabilirea unor relații pe baza cărora să asigurăm derularea corespunzătoare a proiectelor de investiții comune, de la stadiul de contractare până la recepția finală a lucrărilor. Pe de altă parte, suntem interesați de promovarea unor soluții în ce privește asigurarea unei forțe de muncă calificate și a dezvoltării capacității tehnico-economice a firmelor de construcții privind implementarea proiectelor publice. De asemenea, ar fi utilă simplificarea și îmbunătățirea legislației în vigoare în sectorul de construcții, astfel încât ambii parteneri, atât public cât și privat, să beneficieze de avantajele oferite de aceasta”.

Consiliul Județean Satu Mare are o bună colaborare profesională cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții. ”Ne-am consultat cu această organizație pe tema aplicării legislației specifice în domeniul construcțiilor”, spune Pataki Csaba, președintele CJ Satu Mare.

Până în prezent, CJ Arad a organizat întâlniri în care au fost invitați reprezentanții firmelor de construcții care își desfășoară activitatea pe raza județului. ”În ultimii opt ani, Consiliul Județean Arad a avut și are lucrări de anvergură, investiții de sute de milioane de euro, iar o relație deschisă și onestă cu firmele de construcții este mai mult decât necesară”, consideră Ando Andrei, director executiv CJ Arad.

Și reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud sunt dispuși să participe la întâlniri de lucru comune cu reprezentați ai constructorilor în vederea depășirii provocărilor care apar în acest domeniu. ”Până acum, legătura cu asociațiile din domeniu a fost una indirectă, prin intermediul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), instituție care organizează sau participă periodic la astfel de evenimente”, spune Grigore Florin Moldovan, administrator public CJ Bistrița Năsăud.

Interesați să dezvolte o mai bună comunicare cu constructorii, în vederea găsirii de soluții care să conducă la reducerea timpului de implementare și creșterea calității lucrărilor în proiecte de investiții sunt și reprezentanții consiliilor județene din Hunedoara, Sălaj, Mureș, Mehedinți și Teleorman.

Sus