Oferte locuri de munca top

Schimbari in legislatia contestatiilor in achizitiile publice zac in Camera Deputatilor de peste doi ani

De peste doi ani se află la Camera Deputaților un proiect de lege privind modificări ale Legii nr.101/2016 privind contestațiile și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Proiectul a fost propus de 26 de parlamentari PSD și urmărește să transpună legislația UE.

Senatul a aprobat acest proiect în septembrie 2021 (proiectul este atașat la finalul știrii).

Iniţiativa vizează perfecţionarea sistemului căilor de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, respectiv consolidarea şi extinderea controlului ex ante pentru securizarea procedurilor de achiziţii, inclusiv a celor finanţate din fonduri europene.

De asemenea, proiectul urmărește realizarea unei predictibilități a duratei procedurilor de achiziţie publică, precum şi asigurarea judecării cu precădere a litigiilor în domeniul achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene.

Ieri membrii Comisiei pentru industrii și servicii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea proiectului de lege. Proiectul mai are două avize favorabile și unul negativ.

Conform prevederilor propuse, nedepunerea contestației în termenele prevăzute de lege ar putea atrage decăderea din dreptul de a solicita obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

Până la soluționarea contestației de către Consiliu ar urma ca operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire să poată formula cerere de intervenție voluntară în litigiu în termen de 3 zile de la data publicării în SEAP a contestației.

O persoană este considerată că are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă a participat la procedura de atribuire a unui contract de achiziții publice și nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva precedură.

O excludere va fi definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului / ofertantului interesat și fie a fost considerată legată de către Consiliu / instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac.

 

 

Descarcati aici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus