Oferte locuri de munca top

Spitalul Generalist in Sectorul 6: proiect aprobat de PMB si trimis Guvernului

Proiectul de înființare a unui spital generalist în Sectorul 6 al Capitalei a fost aprobat de către Consiliul General al Municipiului București, care a trimis mai departe solicitare către Guvern.

Acest spital va fi primul construit de o autoritate publică, în ultimii 34 de ani, afirmă  primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.

„Proiectul spitalului promis în Sectorul 6 prinde contur, demararea înființării a fost votată în Consiliul General. Este important de știut că spitalele din România se pot înființa doar prin hotărâre de Guvern și am trimis deja Ministerului Sănătății toată documentația necesară pentru a iniția hotărârea de Guvern. Bun! Avem terenul (eliberat de sarcini), avem studiul de fezabilitate deja votat, avem asigurată finanțarea de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ne mai trebuie doar hotărârea de Guvern. Este unul dintre cele mai mature proiecte de spital nou din țară. Totul va depinde acum doar de Ministerul Sănătății și de Guvern. Noi ne-am făcut temele”, a declarat Ciprian Ciucu.

Spitalul ar urma să fie construit pe un teren cu suprafața de 30.000 mp, pe Bd. Timișoara, 101E.

Acesta va avea peste 300 de paturi – 257 cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi.

Vor fi zece secții: Cardiologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică, Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă, Unitate Cardiacă, Neonatologie și Chirurgie.

Proiectul prevede opt săli de operații, șapte săli de nașteri, 75 de cabinete medicale și compartiment de primiri urgențe, de 1.689 mp.

Peste 4 mii mp de spatii noi pentru un transportator rutier

Până acum a fost eliberat terenul de sarcini (linii de înaltă tensiune, conducta de gaz), au fost luate avizele, făcute proceduri de atribuire de lucrări pentru îngroparea firelor de înaltă tensiune. De asemenea, s-au făcut studii suplimentare de mediu, analiza solului, impact social etc.

După ce va fi semnată finanțarea, vor putea fi demarate procedurile de licitație pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus