Oferte locuri de munca top

Consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat: noi modificari ale programului national

Normele de derulare a Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat vor fi modificate și completate.

Acest program are două subprograme de proiectare și execuție a lucrărilor de intervenții: unul pentru clădirile rezidențiale și unul pentru clădirile publice.

Principalele modificări operate prin cele trei acte normative care vizează acest program sunt legate de criteriile de includere în program, pentru ambele subprograme.

Astfel, pentru clădirile rezidențiale a fost eliminat criteriul regimului de înălțime minimă. De asemenea, a fost modificată valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), de la 0,20 g la 0,15 g, atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru cele publice.

A fost redus la 5 ani termenul pentru care este instituită interdicția vânzării locuințelor consolidate prin program.

A fost eliminată unanimitatea pentru obținerea hotărârii asociației de proprietari, fiind înlocuită cu majoritatea absolută (jumătate plus unu din numărul membrilor); în cazul în care proprietarii nu sunt constituiți în asociații de proprietari, este necesar acordul scris al jumătate plus unu din numărul acestora.

În cazul în care nu se poate încheia contractul de finanțare din lipsa creditelor de angajament necesare, bneficiarii vor putea să decidă finanțarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau din alte surse legal constituite în acest sens, modalitatea de implementare fiind stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Noile norme detaliază modalitatea de funcționare a platformei digitale.

În același timp, modifică criteriile pentru accesarea celor două subprograme.

Ansamblu cu blocuri de 12 niveluri, propus intr-un municipiu din tara

A fost eliminat termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru transmiterea cererilor, beneficiarii putând, în forma actuală a legii, să transmită solicitări în orice moment, pe tot parcursul unui an bugetar.

Cheltuielile eligibile prin program se completează cu cele aferente expertizei tehnice, auditului energetic și certificatului de performanță energetică după intervenție și se precizează în mod expres subcapitolele aferente cheltuielilor pentru realizarea investiției de bază, pentru a corespunde prevederilor legale.

De asemenea, alocarea fondurilor aferente creditelor de angajament multianuale se va realiza în ordinea cronologică de încărcare în platforma digitală a tuturor documentațiilor necesare, corecte și complete.

 

 

Descărcați aici

 

 

Login Required

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus