Oferte locuri de munca top

Contract semnat, de peste 23 mil euro, pentru reteaua termica din Constanta

Singurul ofertant a primit contractul, cu o valoare estimată de peste 23 milioane de euro, pentru execuția de lucrări la rețeaua de transport și distribuție a sistemului de termie din Constanța.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat că a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor din etapa IV a proiectului „Reabilitarea Rețelelor Termice Secundare și Contorizarea la Nivel de Scară pentru Municipiul Constanța – Etapa IV”

Singura ofertă pentru acest contract a fost depusă de asocierea Elsaco Electronic SRL (lider) – Sicor, în cadrul procedurii de achiziție publică.

Acest proiect esențial pentru comunitatea constățeană beneficiază de finanțare din partea Ministerului Dezvoltării, prin intermediul Programului Termoficare.

Obiectivul general al proiectului constă în schimbarea a 23,255 km de traseu rețea termică de distribuție, aferentă a 12 puncte termice.

Contractul de finanțare are o valabilitate de 3 ani, iar valoarea totală a acestuia este de 146.352.986 lei, din care 130.495.445 lei reprezintă valoarea eligibilă.

Contractul de proiectare și execuție are valaorea estimată de 117.614.032 lei, fără TVA.

Proiectul are ca obiective:

* Reducerea pierderilor de energie termică din rețelele de distribuție, după înlocuirea conductelor de estimează o reducere de 13,36 TJ/an pentru a asigura creșterea eficienței energetice în sistem.

* Creșterea eficienței nete globale a producției de energie în cogenerare de înaltă eficiență în motoarele termice, cu o scădere a consumului de combustibil de 14,84 TJ/an.

* Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 832,95 tCO2echiv., ca urmare a diminuării consumului de combustibil.

* Îmbunătățirea siguranței și calității serviciului de alimentare cu căldură pentru încălzire și apă caldă de consum pentru consumatorii casnici și non-casnici, prin echilibrarea hidraulică a condominiilor la nivel de branșament.

* Îmbunătățirea parametrilor tehnici ai rețelelor termice reabilitate, cu impact asupra reducerii costurilor de exploatare și mentenanță.

O singura oferta pentru un contract de circa 19 mil euro

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus