Un credit de investiții, de 250 de milioane de lei, a fost contractat de către Consiliul Județean Bihor pentru derularea lucrărilor de infrastructură.
Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a explicat: „Consiliul Județean Bihor a accesat acest credit pentru a derula într-un ritm susținut lucrările la proiectele de infrastructură cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, până la decontarea banilor. Execuția unora dintre aceste investiții a început deja de mai mult de un an. Aceste sume sunt necesare pentru a menține ritmul lucrărilor și pentru a finaliza investițiile într-un timp cât mai scurt”.
Durata creditului contractat de la Banca Transilvania este de 15 ani, din care 2 ani perioada de tragere și de grație, iar 13 ani este perioada de rambursare.
Lista de obiective cuprinde finanțarea a cinci investiții:
* drumul de ocolire Oșorhei și reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel,
* drumurile de ocolire Nojorid și Sântandrei,
* drumul de ocolire Biharia și drumul de legătură cu Paleu,
* reabilitare și modernizare DJ 795 Salonta – Tinca și
* modernizare DJ763 Padiș – Ic – Ponor.
Contract rutier de peste 76 mil euro, ofertat de mari constructori
Rata anuală a dobânzii percepută de Banca Transilvania este variabilă și se compune din indicele ROBOR la 3 luni, la care se adaugă marja de 0,90%.
Nu se percep alte comisioane sau costuri suplimentare.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023