Oferte locuri de munca top

Incep lucrari de peste 335 mil euro pentru modernizare cale ferata

Lucrări peste 335 milioane de euro vor începe în curând pentru modernizarea unei căi ferate, după ce a fost emisă autorizația de construire.

Astfel, va începe modernizarea lotului 2 al liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, și anume lotul Lugoj – Timișoara Est, cu o lungime de 54,134 km.

Constructorul FCC Construccion SA are la dispoziție trei ani pentru executarea lucrărilor.

Tronsonul feroviar se află pe raza județului Timiș, înte localitățile Lugoj (inclusiv stația Lugoj) și Timișoara (exclusiv stația Timișoara Est).

Acest tronson de cale ferată face parte din magistrala cf 100 București Nord – Jimbolia. Suprafața zonei studiate este de 299,5 hectare.

Intervențiile autorizate cuprind:

* Lucrari de terasamente și suprastructură CF (refacere terasamente existente și executie terasament nou pentru dublarea liniei, drumuri de întreținere);

* Lucrari de artă (poduri, podete și pasaje);

* Lucrări de consolidare (terasamente CF);

* Lucrari de construcții civile (refaceri, desființări, consolidări, modernizări ale construcțiilor civile aflate în stații și halte CF, instalații interioare pentru asigurarea utilităților);

* Lucrări de colectare și evacuare a apelor;

* Lucrări de instalații feroviare (centralizare și semnalizare feroviară, telecomunicații feroviare, energoalimentare, linie de contact, protecție a instalațiilor din cale și vecinatate);

* Lucrări de protejare/relocare a rețelelor de utilități existente în zonă (energie electrică, gaze naturale, telecomunicații-telefonie, alimentare cu apă și canal);

* Lucrări de asigurare a utilităților (energie electrică, gaze naturale, telecomunicații-telefonie, alimentare cu apă și canal);

* Lucrări de amenajare exterioară a terenului după încheierea lucrărilor;

* Lucrări de protecția mediului înconjurător.

Lucrari de intretinere a drumurilor: noi prevederi

Valoarea lucrărilor autorizate este de 1.665.014.887 lei fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor (construcții și instalații).

Obiectivul de investiție se află pe rețeaua feroviară TEN-T.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus