Oferte locuri de munca top

Numarul autorizatiilor de construire, in scadere

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidentiale a continuat să scadă în luna septembrie, fiind mai mic cu o cincime decât în aceeași perioadă din urmă cu un an.

Luna trecută au fost emise 3.083 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 20,5% mai puține decât în luna septembrie 2022, arată cele mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Și suprafața utilă totală a scăzut, fiind mai mică cu 44,7% decât în septembrie 2022.

În profil teritorial, scăderea numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-797 autorizații) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-307 autorizaţii), Nord-Vest (-150), Nord-Est (-114), Centru (-80), Sud-Vest Oltenia (-53), Vest (-45), Sud-Est (-33) şi Bucureşti-Ilfov (-15).

Comparativ cu luna septembrie 2022, în luna septembrie 2023 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-13,2%) cât şi a suprafeţei utile totale (-30,1%).

În profil teritorial, scăderea suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-107.512 mp) este reflectată în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-139.062 mp) şi Bucureşti-Ilfov (-14.410).

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+26.403 mp), Centru (+8.464), Sud-Est (+5.510), Nord-Vest (+3.079), Sud-Muntenia (+2.436) şi Sud-Vest Oltenia (+68).

Blocuri cu peste 120 apartamente, intr-un nou ansamblu mixt

Septembrie 2023 vs. August 2023

În luna septembrie 2023 s-au eliberat 3.083 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale (-1,0% față de luna august 2023), cu o suprafață utilă totală de 626.659 mp (-14,3%).

Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 71,7% sunt pentru zona rurală.

Luna trecută s-a evidenția o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-32 autorizaţii).

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-64 autorizaţii), Nord-Vest (-40), Centru (-22), Sud-Est (-19) şi Sud-Muntenia (-4).

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+67 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+46) şi Bucureşti-Ilfov (+4).

În luna septembrie 2023 s-au eliberat 557 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (+3,0% față de luna august 2023), în suprafață utilă totală de 249.987 mp (+10,1%).

Comparativ cu luna august, în septembrie s-a înregistrat o creştere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+23.005 mp).

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+22.306 mp), SudMuntenia (+16.503), Nord-Vest (+8.693), Centru (+6.416), Bucureşti-Ilfov (+6270) şi Sud-Vest Oltenia (+4256).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-31.218 mp) şi Sud-Est (-10.221).

Cladire cu peste 9 mii mp scd, in aprobare

1.I – 30.IX.2023 comparativ vs. 1.I – 30.IX.2022

În primele nouă luni ale anului s-au eliberat 26.394 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 23,5% faţă de perioada 1.I – 30.IX.2022.

Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1.554 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1.439), Nord-Vest (-1.331), Vest (-977), Nord-Est (-906), Sud-Est (-755), Sud-Vest Oltenia (-657) şi Centru (-487).

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus