Oferte locuri de munca top

Contracte de peste 1 mld lei, lansate in licitatie

La peste 1 miliard de lei se ridică valoarea estimată a unui acord-cadru ce urmează să fie atribuit de către o autoritate locală, care a demarat în acest sens o procedură de achiziție publică.

Acest acord-cadru are durata de patru ani și vizează proiectarea și executarea unor lucrări de reparații rutiere. Finanțarea va fi asigurată din fonduri bugetare.

Prin contractul de 1,02 miliarde de lei fără TVA vor fi reparate străzile, parte carosabilă și trotuare, din Municipiul București.

Autoritatea contractantă este Administrația Străzilor București (serviciu public de interes local al Municipiului București, organizat ca instituție publică cu personalitate juridică).

Potrivit acesteia: ”Străzile și trotuarele aflate în administrarea ASB prezintă degradări, fisuri, îmbătrâniri ale asfaltului, gropi, rupturi de borduri și alte erodări specifice, motive pentru care se impune atribuirea acordurilor cadru pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reparații necesare pentru a asigura un trafic în condiții optime, precum și pentru a spori siguranța pietonilor și a conducătorilor auto.”

TOPUL CONSTRUCTORILOR

Acordul cadru este împărțit în șase loturi:

* Sectorul 1 (Valoarea estimată este de 220.416.772 lei fără TVA.)

* Sectorul 2 (145.984.411 lei fără TVA )

* Sectorul 3 (229.842.798 lei fără TVA )

* Sectorul 4 (79.722.846 lei fără TVA )

* Sectorul 5 (195.410.435 lei fără TVA )

* Sectorul 6 (149.837.246 lei fără TVA ).

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus