Noi regulamente au fost propuse pentru atestarea managerilor energetici și a societăților prestatoare de servicii energetice, precum și pentru auditorii energetici pentru industrie.
Atestarea managerilor energetici și a societăților prestatoare de servicii energetice
Regulamentul va fi valabil pentru:
* atestarea managerilor energetici care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în sectoarele: industrie, transporturi, servicii, instituții și entități publice, cu un consum energetic anual de peste 1000 tep;
* atestarea managerilor energetici care asigură managementul energetic pentru localităţile cu peste 20.000 locuitori, dar nu limitat numai la acestea;
* atestarea societăţilor prestatoare de servicii energetice care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în sectoarele industrie, transporturi, servicii şi/sau managementul energetic pentru localităţi cu peste 20.000 locuitori.
În vederea obţinerii atestatului de manager energetic, persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
* să posede capacitate deplină de exerciţiu;
* să prezinte certificatul de cazier judiciar emis în condiţiile legii;
* să aibă pregătirea profesională, specializarea şi experienţa acumulată în domeniu, în condiţiile prezentului regulament.
Procedura de atestare
DEE cu sprijinul logistic al CPPI va analiza documentaţiile depuse de solicitanţi, va organiza sesiunile de evaluare și va convoca Comisia de atestare a managerilor energetici și a societăţilor prestatoare de servicii energetice.
Comisia de atestare, pe baza analizei documentațiilor tehnice depuse de managerii energetici şi/sau societăţile prestatoare de servicii energetice și a rezultatului interviului va propune:
* acordarea atestatului de manager energetic și atestarea societăţilor prestatoare de servicii energetice;
* prelungirea atestatului de manager energetic și a atestatului societăților prestatoare de servicii energetice.
Nota de promovare în urma susținerii interviului este de minimum 7,5.
Atestarea constă în întocmirea unui proiect de management energetic şi susţinerea unui interviu pe teme din domeniul eficienței energetice pentru care se solicită atestarea. În cadrul interviului care se va desfășura în format fizic sau on line, în funcție de decizia directorului Direcției Eficență Energetică, vor fi testate cunoştinţele teoretice ale candidaţilor pe baza următoarelor criterii de evaluare:
* abilităţile şi cunoştinţele necesare categoriei profesionale;
* capacitatea de analiză şi sinteză;
* cunoașterea legislației din domeniu.
Autorizarea auditorilor energetici pentru industrie
Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici pentru industrie, persoane fizice, persoane fizice autorizate şi persoane juridice va stabili condiţiile și procedura de autorizare pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice care efectuează audituri energetice industriale sau de procese de consum energetic (electroenergetic, termoenergetic sau complex).
Autorizarea are ca scop recunoaşterea oficială la nivel naţional a competenţei tehnice de specialitate a auditorilor energetici pentru industrie și procese, PF/PFA/PJ, prin eliberarea a trei tipuri distincte de autorizații de auditor, conform tipului de audit pentru care solicită autorizarea: audit electroenergetic, termoenergetic sau complex.
Autorizarea constă în susţinerea unui interviu pe teme din domeniul eficienței energetice pentru care se solicită atestarea. În cadrul interviului vor fi testate cunoştinţele teoretice ale candidaţilor pe baza următoarelor criterii de evaluare:
* abilităţile şi cunoştinţele necesare categoriei profesionale;
* capacitatea de analiză şi sinteză;
* cunoașterea legislației din domeniu.
Ministerul Energiei va acorda autorizația de auditor energetic pentru industrie și procese, PF/PFA/PJ, prin eliberarea a trei tipuri distincte de autorizații de auditor, conform tipului de audit pentru care se solicită autorizarea, în termen de 30 de zile calendaristice de la data rezoluției Comisiei de autorizare sau, după caz, de la data soluționării contestaţiilor depuse.
Valabilitatea autorizaţiei de auditor energetic este de 3 ani de la data acordării şi se poate prelungi la fiecare 3 ani pe o perioadă de încă 3 ani.
Descărcați aici