Oferte locuri de munca top

Obligatii noi ale autoritatilor ce gestioneaza fonduri europene

Au intrat în vigoare noi obligații ce revin autorităților responsabile de gestionarea fondurilor europene.

Aceasta odată cu publicarea legii care aprobă modificări ale unei ordonanțe de urgență privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Noua lege 265/2023 stabilește că atunci când autoritatea responsabilă pentru gestionarea fondurilor europene consideră că sunt necesare investigații suplimentare pentru a stabili dacă cheltuielile solicitate de un beneficiar sunt eligibile pentru rambursare sau plată, are dreptul să solicite structurilor de control să efectueze aceste investigații.

Autoritățile care gestionează fonduri europene trebuie să notifice imediat Parchetul European în cazul în care descoperă indicii de fraudă care intră sub incidența competenței acestuia și să informeze de asemenea DLAF (Direcția de Luptă Antifraudă) cu privire la aceste constatări.

În cazul în care condițiile menționate mai sus nu sunt îndeplinite, autoritățile responsabile de gestionarea fondurilor europene au obligația să notifice imediat DLAF și organele de urmărire penală în cazul în care identifică indicii de fraudă.

Dacă sunt necesare verificări administrative suplimentare, care nu pot fi realizate de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, acestea sesizează DLAF.

Contract de circa 28 mil euro, ofertat

O noutate o reprezintă faptul că un titlul de creanță poate fi anulat prin decizia autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în situația în care în raportul final de audit emis de structurile de audit intern/extern, respectiv în raportul final de verificare emis de Autoritatea de Certificare și Plată, se renunță la recomandările formulate în proiectul raportului de audit sau raportul de verificare.

În ceea ce privește abaterile legiuitorul a renunțat să mai considere a fi abatere de la aplicarea legii neînregistrarea de către autorități a constatărilor cu ”posibile implicații financiare”.

Ca urmare, constituie abateri neînregistrarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a tuturor constatărilor ”cu implicații financiare” din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de audit/structurile de audit intern și a celor din rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare, precum și a tuturor sesizărilor validate sau respinse.

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus