Oferte locuri de munca top

Sectorul 4 și CJ Giurgiu vor sa faca un aeroport în sudul Capitalei

Un aeroport de mari dimensiuni în zona de sud a Capitalei este visul primarului Sector 4 și al președintelui CJ Giurgiu.

Peste doar câteva zile, colaborarea dintre cele două instituții se va materializa cu primele documente semnate în acest sens.

„Cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului este cel privind construcția unui aeroport internațional, pe care comunitatea noastră îl va realiza împreună cu Consiliul Județean Giurgiu. Asocierea dintre cele două instituții va căpăta, în cursul săptămânii viitoare, și forma documentelor legale, iar în următoarea lună vom avea posibilitatea să semnăm inclusiv realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate”, a declarat primarul Daniel Băluță.

Aeroportul ce urmează a fi construit în sudul Bucureștiului va fi unul internațional, mai mare decât cel mai nou construit în România, cel de la Brașov, întrucât ar urma să deservească un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare.

Concurenta mare pentru un important contract de proiectare

De asemenea, va fi proiectat atât cu terminale pentru pasageri, cât și cu unele speciale pentru transportul de marfă, în condițiile în care, pe ambele direcții, Aeroportul Otopeni este suprasolicitat în acest moment.

„Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. Ce este însă foarte important este faptul că aceasta va fi o investiție publică, a statului român, și va rămâne în proprietatea statului român”, a mai spus edilul.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus