Producătorul de prefabricate din beton Prefab SA și-a schimbat directorul general, la mai puțin de un an de la numirea acestuia în funcție.
Noul director general, numit de Consiliul de Administrație, este Petre – Marian Miluț, acționarul principal al societății.
Începând de ieri a fost revocat mandatul de director general al lui Sorin Miron.
Acesta a preluat funcţia de director general al companiei Prefab în toamna anului trecut. Anterior a condus o companie concurentă, fiind CEO al producătorului de prefabricate de beton și BCA, Somaco Grup Prefabricate.
Prefab SA a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 94,5 milioane lei, mai mică cu aproape 5% decât cea din anul anterior. Profitul net a fost anul trecut circa 7,76 milioane lei, în scădere cu aproape 30%.
De asemenea, numărul mediu al salariaților a scăzut anul trecut la 257, de la 305 în 2021.
Rezultatele financiare pe trimestrul I anul acesta au fost sub cele din perioada similară a anului trecut.
Unitate zootehnica noua, cu peste 15 mii mp sc
Societatea este deținută de: Romerica International SRL 69,61% (controlată de Petre – Marian Miluț), Celco SA 26,36%, persoane fizice 3,72%, persoane juridice 0,29%.
În ultimele 12 luni, cotația acțiunilor Prefab la bursa din București a evoluat pe trend ascendent, minimumul fiind de 1,99 lei/acțiune iar maximumul de 3,56 lei/acțiune.
Prefab S.A. deţine Prefab Invest şi Prefab BG Silistra Bulgaria.