Oferte locuri de munca top

Autostrada Bucurestiului A0 Sud: stadiul lucrarilor

Lucrările pe șantierul Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud continuă în mod diferit pe cele trei loturi inspectate, ieri, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

„Toate pasajele, podurile, nodurile rutiere și podețele aferente A0 Sud la care antreprenorii lucrează au fost vizibile, precum și asfaltul așternut până la ultimul strat pe unele porțiuni ale Lotului 2, primii kilometri de asfalt așternut pe Lotul 1, dar și mobilizarea antreprenorilor”, a declarat acesta după o vizită efectuată din avion.

Din ceea ce a observat, ”imaginea de ansamblu tradusă în procente a celor 3 loturi sudice ale A0 este următoarea:

* Lotul 1: stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 68,26%.

Așa cum se prezintă situația actuală, este nevoie de mobilizare suplimentară și susținută în șantier, pentru a păstra termenul de dare în trafic a acestui lot la sfârșitul acestui an.

Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Sud are o lungime de 16,9 km, cuprinsă între localitățile Cernica și Jilava.

* Lotul 2: stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 81,25%.

Constructorul este bine mobilizat și lucrează intens la suprastructura drumului, la parcări și la pasajele care supratraversează autostrada.

Pe podul peste DN5 se montează deja hidroizolație și parapete.

Incep lucrari de reparatii, in valoare de 15 mil euro, la un pod

La pasajul peste CF 1 Decembrie a fost așternut deja asfalt.

Termenul pentru deschiderea circulației este luna octombrie, au dat asigurări reprezentanții constructorului turc (Alsim Alarko).

Lotul 2 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Sud are o lungime de 16,3 km, cuprinsă între localitățile Jilava și Bragadiru.

* Lotul 3: stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 50%.

Ritmul lucrărilor a intrat pe un trend ascendent, construindu-se în primele 6 luni ale anului, cât în toate cele 13 luni de la ordinul de începere al lucrărilor, iar dacă se păstrează ritmul cel puțin la nivelul acesta, în vara anului viitor, vom putea circula pe acest lot.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

„Având în vedere că mai sunt câteva luni de vreme favorabilă lucrărilor, presăm și sprijinim antreprenorii să profite la maximum de acestea, pentru a nu intra cu lucrări sensibile la temperatură și umiditate în perioada rece”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Aceste 3 loturi alcătuiesc semi-inelul sudic al A0, care va prelua traficul de tranzit de pe actuala centură a Capitalei, făcând astfel legătura între A1, DN6, DN5, DN4 și A2.

Este cel mai important proiect din această zonă a țării, pentru că, dublat de proiectul drumurilor radiale, integrate cu dezvoltarea sistemului de transport local, vor contribui decisiv la rezolvarea problemelor de trafic.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus