Contractul de finanțare pentru înființarea și dotarea Centrului integrat de colectare prin aport voluntar București-Nord și regiunea afiliată Ilfov a fost semnat, vineri, de primarul general Nicușor Dan, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București (ADIGIDMB) și reprezemtanții Ministerului Mediului.
Proiectul, care va fi finalizat până la finalul anului 2024, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 27.450.810 de lei, echivalentul a 5,58milioane de euro, fără TVA.
Deșeurile vor fi primite gratuit, în limita unor cantități rezonabile, ce vor fi stabilite ulterior, printr-un regulament.
„Un asemenea centru constituie o soluție de management eficient pentru toate tipurile de deșeuri. La acest centru de colectare, care va fi înființat pe strada Rudeni – Chitila 22-28, vor putea fi aduse de către persoanele din București și din județul Ilfov deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri din construcții și demolări, obiecte sanitare, ambalaje provenite de la vopseluri, dezinfectanți, tuburi de spray, materiale textile, materiale plastice precum și deșeuri reciclabile – hârtie, carton, PET-uri”, a precizat Primarul General, Nicușor Dan.