Oferte locuri de munca top

Contractele ce se dovedesc prea scumpe vor putea fi anulate

Noi prevederi legislative privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică aferente restului de executat au fost votate de Camera Deputaților.

Proiectul de lege, ce vizează legiferarea OUG nr.47/2022, a fost depus la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii.

Astfel, în măsura în care aplicarea formulei de ajustare pentru restul rămas de executat nu acoperă creşterile reale ale costurilor, executarea contractului fiind apreciată ca prea oneroasă, părţile vor putea înceta contractul de comun acord, în termen de 30 de zile de la solicitarea justificată a contractantului.

Justificarea va conține simulări pe formulele aplicabile pentru restul rămas de executat având în vedere ultimul indice al costului construcțiilor, diseminat de Institutul Național de Statistică. Această justificare va putea fi depusă oricând în perioada de derulare a contractului.

Încetarea anticipată a contractului nu va reprezenta o încălcare a obligaţiilor ce reveneau părţilor în cadrul contractului/acordului – cadru de achiziţie publică/sectorial, nu va putea duce la penalităţi, sancţiuni sau/şi emiterea unui document constatator negativ.

Menționăm că în forma inițială a OUG nr. 47/2022 nu era permisă încetarea anticipată a contractului, forțând contractanții să execute lucrările fără acoperirea cheltuielilor reale.

De asemenea, pentru contractele de restaurare, data de referință va reprezenta indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limite de depunere a ofertei, indiferent dacă depunerea ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019.

In ce stadiu se afla proiectele de modernizare a liniilor CF intre Capitala si Transilvania

Această precizarea a fost necesară întrucât proiectele de restaurare monumente sunt cazuri excepționale în categoria lucrărilor de execuție, iar peste 90% din contractele de acest tip suferă modificări, necesită expertize și reevaluări, toate acestea ducând la prelungirea termenelor de execuție, uneori cu ani de zile.

În multe cazuri proiectele se fac pentru imobile aflate în exploatare și nu este posibil accesul pentru o evaluare detaliată sau sunt părăsite, dar suferă degradări substanțiale de la momentul începerii evaluării până la atribuirea contractului și începerea execuției. Numai atunci când încep efectiv lucrările sunt identificate degradările reale, fiecare modificare necesitând expertize suplimentare, care durează câteva luni, iar bugetul este frecvent depășit din cauza lucrărilor suplimentare, au explicat deputații.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus