Oferte locuri de munca top

Locuintele reabilitate seismic vor putea fi instrainate mai repede

Întrucât există situații în care proprietarii refuză să fie executate lucrări de reabilitare seismică a clădirilor lor din cauza perioadei foarte mari de interdicție la înstrăinare, deputații au propus micșorarea acestui termen. În prezent, Legea nr. 212/2022 prevede posibilitatea de înstrăinare după o perioadă de 25 de ani.

Conform amendamentelor aduse de deputați în cadrul legiferării OUG nr.6/2023 pentru modificarea Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, înstrăinarea spațiilor cu destinația de locuință din clădirile se va putea face în decurs de 5 ani de la notarea dreptului de creanță în partea a III-a a cărții funciare a imobilelor.

Pentru aceasta, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții trebuie să fi fost finanțate prin transferuri de la bugetul de stat.

Înstrăinarea rămâne condiționată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum și a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiției.

Peste 120 de apartamente noi, intr-un municipiu

Deputații explică faptul că noul termen va fi similar cu cel al unui credit pentru o locuință nouă. Mai mult, chiar și în situația în care nu vor fi obținute nici majoritățile simple, statul poate interveni pentru protejarea celorlalți locatari, fără acordul unor proprietari, iar intervențiile nu vor putea fi considerate neconstituționale, existând un echilibru rezonabil între privarea de atribute ale proprietății și durata în timp a acestei restricții.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus