Pentru realizarea autostrăzii de la Brașov la Sibiu, anul acesta vor fi aleși primii contractanți. Cel mai probabil lucrările vor fi executate de către constructori turci. De altfel, din partea acestora vin jumătate din ofertele depuse la licitațiile de achiziție publică. O singură ofertă a fost depusă de firme românești dar nu a trecut de evaluare. Au mai depus oferte constructori italieni, însă aceștia au avut întârzieri în alte proiecte; constructori austrieci, dar uităm greu blocarea aderării țării noastre la spațiul Schengen de către politicienii austrieci. Mai sunt în cursă și constructori din Ucraina.
Cei peste 118 km au fost incluși în secțiunile Brașov – Făgăraș și Făgăraș – Sibiu.
În stadiu mai avansat sunt demersurile pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție pentru cele patru tronsoane ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș.
În cadrul licitațiilor pentru trei dintre cele patru tronsoane, în martie au fost depuse ofertele, urmând să fie ales câștigătorul.
Prima licitație lansată a vizat tronsonul 4 pentru care la finele anului trecut au fost depuse șase oferte: trei din partea unor constructori turci și câte una de către firme din România, Ucraina și Austria.
Tronsonul 4 (peste 16 km) se desfășoară între localitățile Sâmbata de Sus – Municipiul Făgăraș.
Pentru acest tronson, CNAIR a desemnat câștigătoare oferta făcută de asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Yapi Merkezi Insaat Ve Sanayi A.S.
Antreprenorul trebuie să finalizeze proiectarea într-un an, iar lucrările de construire în 3 ani.
Pentru celelalte trei tronsoane urmează să fie desemnați vara aceasta antreprenorii. Tronsonul 1 este între Boița (Autostrada Sibiu – Pitesti) și Avrig-Mârșa și are peste 14,25 km.
Tronsonul 2 este de la Avrig-Mârșa la Arpașu de Jos și are circa 10 km.
În continuare Tronsonul 3 este de la Arpașu de Jos la Sâmbăta de Sus (peste 17 km).
După semnarea contractelor se va trece la elaborarea proiectelor, perioadă de circa un an, și apoi execuția lucrărilor, a căror finalizare este estimată pentru anul 2028.
Valoarea estimată totală a celor patru tronsoane de la Sibiu la Făgăraș depășește 1,58 miliarde de euro.
Cel mai scump tronson este Boița – Avrig – Mârșa de peste 35 milioane de euro per kilometru.
Autostrada Brașov – Făgăraș
Pentru această autostradă, de 50 km, este în curs de derulare contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic.
Stadiul derulării contractului a trecut de 22%. Reprezentanții CNAIR estimează că faza de proiectare va fi finalizată anul viitor, iar execuția în anul 2027.
Au fost finalizate ridicările topografice și sunt în curs de realizare investigațiile geotehnice, urmând să fie făcute investigațiile arheologice.
De asemenea, sunt în curs de obținere avizele/acordurile în conformitate cu Certificatul de Urbanism.
Data de finalizare a Studiului de Fezabilitate, conform prevederilor contractuale, este 15 iulie 2023.
Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire va începe după finalizarea Studiului de Fezabilitate și va dura 3 luni. Ulterior, va demara elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție care va dura tot 3 luni.
Contractul de servicii a fost semnat între CNAIR și asocierea Search Corporation SRL – Protelco SA – Like Consulting SRL – Mega Muhendislik Musavirlik A.S. (Mega Engineering Consulting INC.) în august 2021.
Autostrada Brașov – Făgăraș este inclusă în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioda 2021-2030, în lista proiectelor localizate pe rețeaua primară care vor fi prioritizate.
De la Brașov la Bacău sau la Ploiești
Brașovul va mai fi conectat cu alte două tronsoane de autostradă, și anume Brașov – Bacău și Ploiești – Brașov. Acestea sunt în faza de elaborare a studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice.
Autostrada Brașov – Bacău (162,57 km)
O nouă licitație a fost lansată, la sfârșitul lunii martie, pentru atribuirea contractului de finalizare a Studiului de Fezabilitate.
Aceasta după ce contractul cu Search Corporation & Primacons Grup SRL a încetat amiabil.
O licitație a fost anulată la finele lunii ianuarie a acestui an din cauza lipsei de oferte. După care, valoarea estimată a contractului a fost majorată cu peste 70% (la peste 91 milioane de lei fără TVA) iar licitația a fost relansată. Numărul foarte mare de solicitări de clarificări venite din partea proiectanților privind documentația de atribuire a întârziat derularea procedurii.
În cadrul contractului de prestări servicii proiectare încetat pe cale amiabilă au fost realizate analizele multicriteriale 1 și 2.
La licitația lansată în martie au fost depuse trei oferte, care urmează să fie evaluate până pe 7 august.
Autostrada Ploiești – Brașov (fără sector Râșnov – Cristian) 97,3 km
O noua variantă de traseu pentru Autostrada Ploiești – Brașov a fost lansată în consultare publică de către CNAIR. Varianta 3 de traseu are o viteză de proiectare de 80 km/h și o reducere aproape la jumătate a costurilor estimate.