În vederea decontării facturilor pentru 216 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală, Ministerul Dezvoltării a virat suma de aproape 146 milioane de lei.
Pentru etapa I au fost plătite 19,40 milioane de lei pentru 32 de obiective aflate în execuție.
Pentru etapa a II-a a programului a fost decontată suma de 126,36 milioane de lei pentru 184 de proiecte de investiții.
Cele mai mari sume au fost virate către următoarele județe:
* Caraș-Severin – 11.864.964 lei;
* Vaslui – 10.555.838 lei;
* Satu Mare – 9.746.953 lei;
* Vâlcea – 9.550.221 lei;
* Mehedinți – 6.090.359 lei.
Va fi reluata licitatia anulata, pentru furnizare de mixturi asfaltice
Aceasta este a șasea tranșă de plăți virată anul acesta.
Prima tranșă, de circa 412 milioane de lei, a fost virată la începutul lunii ianuarie pentru 474 obiective de investiții.
Două saptămâni mai târziu, pentru 285 de investiții, a fost virată suma de peste 231 milioane de lei.
A treia tranșă, de peste 181 milioane de lei pentru 249 de obiective de investiții a fost virată în luna martie, iar a patra, pentru 269 de investiții, a fost virată la mijlocul lunii aprilie, suma totală fiind de 197,36 milioane de lei.
A cincea tranșă, de aproape 175 milioane de lei, a fost virată acum două săptămâni pentru 289 de obiective de investiții.
Descărcați aici